Binecunoscutul prezentator TV Florin Călinescu a făcut o serie de dezvăluiri. După plecarea sa de la Pro TV și ulterior de la Prima TV, actorul a luat o pauză și s-a retras oarecum din viața publică. Totuși, Călinescu a mărturisit că are planuri pentru un nou proiect.
Ce a făcut Florin Călinescu după ce s-a retras din televiziune
Florin Călinescu a vorbit despre activitatea sa după era Pro TV, menționând, printre altele, proprietățile sale. Actorul a evidențiat faptul că are mai multe locuințe atât în România, cât și în străinătate.
După o lungă perioadă petrecută în televiziune, acesta a reușit să strângă o sumă semnificativă de bani, pe care a decis să o investească în imobile. Astfel, fostul jurat de la „Românii au talent” este proprietarul mai multor case în țară, dar și în străinătate.
Deși s-a mutat la casa părintească din Argeș după ce s-a retras din televiziune, Florin Călinescu nu a renunțat la viața urbană din Capitală. Astfel, atunci când simte nevoia, acesta se deplasează la una dintre proprietățile sale din București.
„Nu m-am mutat definitiv la țară. Am o tactică, mi-am făcut niște locuri în care când mă plictisesc de condus mașina să mă opresc să stau câte o săptămână, am mai multe case în mai multe locuri, dar nu le popularizez. Am și la mare, dar nu la noi, dar și la munte. Peste tot”, a declarat Florin Călinescu pentru Cancan.
Momentele importante le petrece cu cei dragi
Pe 9 aprilie, când se sărbătoresc Floriile, fosta vedetă de la Pro TV a plănuit să meargă la țară. În plus, la finalul acestei luni, acesta își va sărbători ziua de naștere. Cu toate acestea, el mărturisește că nu a organizat niciodată petreceri la restaurant, preferând să își petreacă timpul alături de cei dragi. În timpul cât lucra la Pro TV, actorul avea însă parte de petreceri surpriză.
„Petrec printre florile mele. Am plante mai perene. Cel mai mult îmi plac florile care apoi produc fructe sau legume. Pe 29 petrec, e și ziua mea de naștere, am o lună grea. Niciodată nu am făcut petreceri la restaurant. În general, în familie. Mai bine să exist 365 de zile.
Doar de câteva ori, când eram la Pro TV, mi s-au organizat petreceri oarecum surpriză, eram o persoană prea publică atunci”, a adăugat actorul.
Ulterior plecării sale de la Pro TV, Florin Călinescu a semnat un contract cu Prima TV, acolo unde a prezentat propriul show timp de câteva luni. El a declarat că nu intenționează să revină în televiziune în viitorul apropiat, ci pregătește un nou proiect în mediul online.