S-a aflat planul lui Iohannis! Anunțul venit chiar acum: Ar putea să …
Fostul ministru al Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a fost invitatul lui Marius Tucă, în emisiunea sa transmisă de Gândul Live. În cadrul emisiunii, senatorul a precizat că președintele Klaus Iohannis ar putea încerca să influențeze viitoarea desfășurare a alegerilor prezidențiale.
„Președintele contează pentru PNL în acest moment. Se gândește la posteritatea de după 2024. Ar putea să încerce să influențeze viitoarea desfășurare a alegerilor. PNL va trebui să își structureze un leadership exterior președintelui, care nu va mai avea aceeași forță”, a declarat fostul ministru al Apărării Naționale.
Peste 35% dintre români preferă PSD
Un sondaj recent arată că peste 35% dintre români preferă Partidul Social Democrat (PSD), spune fostul ministru al Apărării Naționale. Acesta mai spune că între 18 și 20% dintre români preferă Partidul Național Liberal (PNL), în timp ce aproape 15% dintre români preferă Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).
Nu în ultimul rând, fostul ministru din cabinetul Ciucă mai spune că în jur de 9-10% români preferă Uniunea Salvați România (USR).
„Sunt momente politice în care AUR sare foarte mult, pentru că valorifică momentele”, spune fostul ministru al Apărării Naționale, Vasile Dîncu.
Cine ar putea să-i ia locul lui Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni?
De asemenea, fostul ministru al Cabinetului Ciucă a vorbit și despre candidații la alegerile prezidențiale de anul viitor, despre care spune că este, momentan, o necunoscută.
Totuși, de-a lungul timpului s-au vehiculat mai multe nume, iar printre acestea s-a aflat și cel al Laurei Codruța Kovesi, fosta șefă DNA.
Pe lista numelor vehiculate s-a mai aflat și Mircea Geoană, secretarul general adjunct al Alianței Atlanticului de Nord (NATO).
Nu în ultimul rând, a fost vorba și despre actualul președinte al Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă.
Recent, purtătorul de cuvânt al PNL a declarat la emisiunea Talk News de la Prima News TV că prim-ministrul ar putea fi un candidat din partea PNL pentru alegerile prezidențiale din 2024.
„PNL va susţine pentru funcţia de preşedinte un lider puternic, un lider care va uni, nu unul care să dezbine, va susţine acolo un om educat moral, un om educat.
Din punctul nostru de vedere, trebuie să fie o figură care trebuie să se ridice peste stânga, dreapta, centru, trebuie să fie un om pentru toţi românii.”, a declarat Ionuţ Stroe.