Jurnalista Anca Alexandrescu, fosta consilieră pe comunicare a ex-premierului Vioricăi Dăncilă, a relatat în podcastul „România lui Cristache” despre ruptura care s-a produs între liderii PSD de la acea vreme, Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă.
În cadrul podcastului „România lui Cristache” de pe canalul de youtube „Hai România!”, fosta consilieră pe comunicare a Vioricăi Dăncilă a povestit despre relațiile pe care le avea ex-premierul cu Liviu Dragnea și cum anume s-a produs ruptura între cei doi lideri PSD. Mai mult decât atât, Anca Alexandrescu a declarat că „am început să cred că poate Dragnea nu e chiar atât de paranoic.”
Viorica Dăncilă a declarat că este normal ca șeful SRI să vină să o informeze și să aibă discuții informale
„La un moment, Liviu Dragnea a început să îmi reproșeze că mă ocup prea mult de Viorica Dăncilă și nu mă mai ocup de partid și de el. (…) Atunci a început Dragnea să îmi spună că Viorica e nesinceră, că a început să fie infiltrată de băieții de la servicii.
Mi-am zis că e paranoia lui Dragnea și am încercat să echilibrez lucrurile. Am vorbit de mai multe ori cu Viorica și i-am spus că Dragnea a început să aibă suspiciuni la adresa ei, că trebuie să facă ceva, să discute cu el. Până într-o zi când m-am dus la birou dimineața, la 8.30, și secretara mi-a spus să nu intru la dna prim-ministru că este cu cineva. Mi-am văzut de treaba mea și o colegă mi-a șoptit cu cine este – cu șeful SRI, Eduard Hellvig.
I-am spus lui Dragnea, care a venit imediat la Guvern. A ajuns chiar când Hellvig ieșea din biroul lui Dăncilă. S-au salutat și atât, după care Dragnea a intrat la Viorica. Nu știu ce au discutat, dar din acel moment am început să cred că poate Dragnea nu e chiar atât de paranoic.
Am întrebat-o ulterior pe Viorica despre acest episod, dar mi-a zis că este normal ca șeful SRI să vină să o informeze și să aibă discuții informale.”, a relatat Anca Alexandrescu.
Viorica Dăncilă a început să aibă o atitudine total schimbată vizavi de Dragnea
În continuare, fosta consilieră a explicat că au început să se mai întâmple niște lucruri: „De exemplu, înainte de diverse ședințe de guvern, la partid se stabileau, conform programului de guvernare, ce decizii urmau să se ia în guvern, ce acte normative vor fi promovate. Așa funcționează lururile și acum. Dar atunci au fost mai multe momente în care ce se stabilea la partid se făcea pe dos la ședința de guvern. Premeditat.
Apoi, ușor-ușor, pe lângă Viorica Dăncilă au început să apară niște personaje. Iar ea a început să aibă o atitudine total schimbată vizavi de Dragnea și a luat-o cumva pe cont propriu.”, a explicat jurnalista.
„Lucrurile au evoluat și, undeva prin decembrie 2018, Dragnea mi-a pus cumva în vedere să plec de acolo. Mi-a spus că Viorica Dăncilă și-a luat SPP – și într-adevăr își luase –, că este controlată de servicii și că, dacă rămân în continuare, nu fac decât să-i fac jocul. Nu am vrut să plec și nu i-a convenit, la un moment dat a vrut chiar să mă dea afară de la partid. Și Viorica începuse să se depărteze de mine.
Mi-a propus de mai multe ori să plec de la partid și să mă angajeze la guvern. I-am refuzat pe amândoi.”, a încheiat Anca Alexandrescu.