Fostul prim-ministru al României, Florin Cîțu, a publicat luni, 12 decembrie, un nou mesaj pe pagina sa de Facebook, în care vorbește despre lichiditate în piață, subliniind că este ciudat ca Banca Naționale a României (BNR) să lase acest lucru să se întâmple în contextul în care a crescut estimarea pentru inflație.
”De o luna BNR lasă lichiditate în piață și dobânzile au început să scadă. Ciudat că BNR lasă lichiditate în piață după ce a crescut estimarea pentru inflatie la final de an de la 13% la 16.3%. Dacă rata inflației continuă să crească peste estimările BNR atunci este normal să spunem că politica BNR a dus la creșterea prețurilor”, arată fostul premier.
Ciolacu și PSD au mințit
De asemenea, el a mai spus că actualul Minister al Finanțelor arată că Marcel Ciolacu și Partidul Social Democrat (PSD) au mințit. Fostul șef al Executivului de la București a precizat ce ar trebui să facă Partidul Național Liberal atunci când va prelua Ministerul Finanțelor de la social-democrați.
”Primul lucru pe care PNL trebuie să-l facă atunci când preia MF de la PSD este să arate public cum a fost subminată economia națională (deși este evident dar se pare că instituțiile statului nu înțeleg). Iar cei responsabili să plătească. Este responsabilitatea PNL față de români. Ajunge!
Ironic dar adevărat, tocmai datele publicate de MF-PSD îngroapă toată propaganda lui Ciolacu și a găștii lui despre sănătatea financiară a României. Ciolacu să la ceară scuze românilor pentru că i-a sărăcit. Bineînțeles în timp ce pleacă de la guvernare”, spune acesta.
Deficitul bugetar a fost majorat intenționat
Florin Cîțu a continuat prin a spune că președintele PNL a crescut în mod intenționat deficitul bugetar față de estimarea inițială și de cea de anul trecut.
”A crescut premeditat deficitul bugetar. Atât față de estimarea inițială dar și față de cel din 2021. Creșterea deficitului bugetar a dus la creșterea inflației, a dobânzilor și a sumelor record împrumutate de la buget. TOATE aceastea înseamnă sărăcirea românilor azi dar și în viitor.
Dacă era responsabil Ciolacu folosea veniturile mai mari la buget de pe urmă inflației, pe care tot politicile populiste ale PSD au alimentat-o, la REDUCEREA stocului de datorie publică. Dar atunci erau mai puțini bani pentru hoardele psd-iste abonate la bani publici. Ciolacu a preferat sărăcirea românilor. Exact după rețeta mentorului său Dragnea”, spune Florin Cîțu.
Datele scot la iveală minciuna PSD
Fostul prim-ministru nu se oprește aici și spune ”doar pe vremea lui Dragnea -PSD am mai văzut o deteriorare a economiei în câteva luni fără niciun fel de perspectiva de îmbunătățire în următorii ani. PSD-iștii iau o economie care funcționează și în 6 luni o DISTRUG”.
”Datele publicate de MF-PSD săptămâna trecută arată că PSD a MINȚIT. În 2022 MF-PSD a împrumutat mai mulți bani, cu 14% mai mult, decât au fost împrumutați în 2021 deși veniturile la buget, pe hârtie, au fost mai mari.
În același timp, tot MF-PSD arată că dobânzile la care a împrumutat aceste sume au fost duble sau triple față de dobânzile la care ne împrumutam pentru a acoperi deficitul bugetar în perioada 2020-2021”, se arată în mesajul lui Florin Cîțu.