Traian Băsescu a avut mereu respect pentru Aurel Pădureanu și regretata sa soție, Cornelia Catanga
În cadrul unui interviu de excepție, Aurel Pădureanu și-a deschis sufletul și a început să povestească amintiri de pe vremea în care cânta alături de Cornelia Catanga pentru nume mari din România, precum Traian Băsescu.
Vă amintim că Cornelia Catanga s-a stins din viață pe data de 26 martie 2021, la doar 63 de ani, la Spital Universitar de Urgență București. Ea fusese internată din cauza infecției cu Sars-Cov-2. Fiind într-o stare gravă, medicii nu au mai putut-o salva.
La doi ani de la decesul ei, Aurel Pădureanu și-a amintit cu drag momentele în care mergea cu ea la Restaurantul Cireșica, unde fostul președinte al României îi aștepta cu bucurie și cu un buchet mare de flori. Potrivit spuselor sale, Traian Băsescu a fost mereu un om de treabă, care știa să petreacă.
„Uite, pot doar să îți spun că a fost un președinte pentru care am toată stima, care se purta întotdeauna frumos cu mine și Cornelia. Când mergeam la mare, la Restaurantul Cireșica din stațiunea Neptun, la Traian Băsescu, domnul președinte ne saluta frumos, o aștepta pe Cornelia cu un coș mare cu flori. Ne-a impresionat că era un om tare de treabă, știa să petreacă, îmi spunea ”maestre”…”, a declarat, sâmbătă, Aurel Pădureanu în cadrul unui interviu acordat pentru FANATIK.
Aurel Pădureanu va organiza un concert în memoria Corneliei Catanga
În cadrul acelui interviu, Aurel Pădureanu a mărturisit că o visează adesea pe regretata artistă și, uneori, o vede tristă sau îngrijorată. De exemplu, într-un vis, aceasta l-a rugat să aibă grijă de fiul său, Alex.
„Câteodată o visez tristă… O visez mereu. Nu tot timpul o visez foarte clar. Am regretul, mai ales când îmi apare în vis, că mai bine o lăsam să moară acasă, nu la spital. Odată am visat-o, de exemplu, îngrijorată. Mi-a zis în vis să am grijă de Alex…”, a zis el.
Aurel Pădureanu intenționează să organizeze un concert în memoria soției sale la Sala Palatului. Acesta plănuiese inițial să plece în America alături de fiul său, însă și-a anulat planurile.
„Vreau să fac un spectacol la Sala Palatului, în memoria Corneliei. Măcar atât să pot face pentru ea, pentru că merită, a fost o artistă de mare valoare. Vreau ca Dumnezeu să audă rugămintea mea… Cei care n-au putut să vină la înmormântarea ei, știți care au fost condițiile și n-o să iert niciodată ce i-au făcut, să poată veni la Sala Palatului. Cornelia a fost un simbol al muzicii!”, a adăugat Aurel Pădureanu.