Guvernul lui Florin Cîţu a scos la rampă cinci miniştri care le-au luat faţa tuturor în topul vizibilităţii pe lunile ianuarie şi februarie. Vlad Voiculescu, Sorin Cîmpeanu, Raluca Turcan şi Dan Barna, plus premierul au fost cele mai importante figuri ale Executivului.
Turcan şi Câmpeanu, printre cei mai importanţi miniştri
Având în vedere că agenda publică a fost dominată de incendiul de la Institutul Matei Balş din Capitală, de protestele minerilor din Valea Jiului, de discuţiile despre reluarea cursurilor cu prezenţa fizică a elevilor la şcoală, despre pensii, alocaţii şi despre plafonarea sporurilor este normal ca aceşti miniştri să fie în top.
Toate datele rezultă din Barometrul vizibilităţii miniştrilor, o analiză realizată de news.ro şi de agenţia de monitorizare Klarmedia. În monitorizare au fost incluse presa scrisă, site-uri de ştiri şi social media.
Florin Cîţu, primul în ianuarie
Premierul Florin Cîţu a fost primul în topul vizibilităţii în luna ianuarie în presa scrisă, online şi în social media, cu 28.217 referiri, vârful fiind înregistrat în 19-20 ianuarie.
Atunci, premierul a acordat un interviu, a vizitat sediul Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţii de Vaccinare împotriva COVID şi în care a fost şedinţa de Guvern în care a fost modificată Strategia de vaccinare şi a fost aprobat Memorandumul privind finalizarea MCV.
Tot în acest interval, a fost publicat şi raportul Băncii Mondiale care plasa România în topul ţărilor ”cu cel mai ridicat nivel de activitate, ca număr şi aplicabilitate, la nivelul măsurilor financiare adoptate ca răspuns la criza provocată de COVID-19”,după cum afirma premierul.
Pe locul al doilea se situează ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu, cu 21.248 de referiri, cu un maxim al vizibilităţii în intervalul 29 – 31 ianuarie, prima zi a intervalului fiind cea în care s-a produs incendiul de la Institutul Matei Balş.
Voiculescu este urmat de ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu, cu 15.504 referiri în presă, cele mai numeroase fiind înregistrate în perioada 5-7 ianuarie, în care a fost adoptată OUG care permitea desfăşurarea învăţământului online până la 8 februarie şi când ministrul a făcut numeroase declaraţii pe această temă şi pe cea a organizării examenelor naţionale.
Pe poziţia a patra se situează ministrul Muncii, Raluca Turcan, cu 8.500 de referiri, cele mai multe în perioada 26 – 28 ianuarie, când a anunţat că începe evaluarea pensiilor din România şi a făcut mai multe declaraţii pe tema alocaţiilor, a creşterii pensiilor şi a pensiilor speciale.
Ministrul de Interne Lucian Bode, cu 4.282 de referiri, se situează pe locul 8 în top, cu un maxim în data de 29 ianuarie, ziua incendiului de la Institutul ”Matei Balş.
Premierul Florin Cîţu a dominat şi luna februarie
Premierul Florin Cîţu a dominat şi luna februarie. A înregistrat aproape 43.000 de menţiuni, maximul fiind atins în intervalul 8 – 11 februarie, care a coincis cu reluarea cursurilor online, cu anunţul privind finalizarea proiectului de buget pe 2021.
Acesta a avut şi declaraţiile referitoare la plafonarea sporurilor, la renunţarea la voucherele de vacanţă şi la intenţia de a limita călătoriile gratuite ale studenţilor, precum şi cu vizita la Bruxelles, criticată intens de PSD.
Aflat pe locul al doilea, dar la mare distanţă, ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu, cu peste 18.000 de referiri, a înregistrat un vârf al menţiunilor în presă în primele două zile ale lunii februarie.
Atunci continuau reacţiile după incendiul de la Institutul Matei Balş, când a fost anunţată moţiunea opoziţiei împotriva sa şi când a fost anunţată reluarea cursurilor cu prezenţa fizică a elevilor la şcoală.
Ministrul Educaţiei are peste 15:000 de menţiuni în presă, cele mai multe în intervalul 3 – 5 februarie, care a coincis cu pregătirile pentru redeschiderea şcolilor, cu emiterea ordinului cu măsurile în acest sens şi cu controversele referitoare la formularul pe care ar fi trebuit să-l semneze părinţii cu privire la testarea copiilor cu simptome de COVID-19.
Ministrul Muncii Raluca Turcan, cu peste 8.500 de referiri, a înregistrat un maxim de vizibilitate în 17 – 18 februarie, când ministrul a făcut mai multe declaraţii referitoare la salariul minim, la salariile angajaţilor din ANCOM, ANRE sau ASF, la cumulul pensiei cu salariul de la stat şi la cuantumul sporurilor magistraţilor, ceea ce a generat reacţii vehemente din partea acestora.