Traian Băsescu nu-l va susține pe Călin Georgescu
Spre deosebire de alți români, Traian Băsescu s-a mai întâlnit cu Călin Georgescu, candidatul independent care a ieșit pe primul loc în turul unu al alegerilor prezidențiale. Nu are o părere bună despre el. Crede că are o credință specifică Mișcării Legionare (Garda de Fier din 1927-1941, înființată de Corneliu Zelea Codreanu). Nu îl va susține pentru turul al doilea.
România este o țară pro-europeană, care se integrează tot mai bine în Uniunea Europeană (UE), și nu are nevoie de incertitudini legate de identitate sau de alianțele sale. Din punctul lui de vedere, populația României nu are nevoie de persoane care au avut contacte cu Aleksandr Dughin, ideologul președintele Rusiei, Vladimir Putin, sau care cred că valorile legionare pot fi promovate și astăzi.
Chiar dacă Călin Georgescu este bine pregătit din punct de vedere intelectual, problema acestuia este credința pe care o are, care nu se potrivește cu evoluțiile societății europene moderne. Călin Georgescu depășește cu mult ceea ce ar putea fi acceptat astăzi în Uniunea Europeană (UE) și chiar în perioada interbelică. Viziunea lui nu are nimic în comun cu credința modernă și că se îndreaptă spre legionarism, transmite Băsescu.
„Eu m-am mai întâlnit în viața mea cu Georgescu și am mai auzit de el. Categoric, nu va avea în mine un susținător. România e pro-europeană, care se ancorează tot mai bine în UE, România nu are nevoie de dubii identitare sau cu privire la cine îi sunt aliații. Nu are nevoie populația României de oameni care se consultau cu Dughin, oameni care cred că valorile legionare pot fi propovăduite și în ziua de azi.
Georgescu știe carte. Problema lui e credința pe care o are, care nu are nimic comun cu evoluțiile societății moderne europene, chiar dacă eu și toti cei din jurul meu, fiind în PPE, credem în valorile regionale, în familie, religie, biserică, etc, dar Georgescu e mult peste ceea ce azi poate fi acceptat în UE și chiar ceea ce putea fi acceptat în perioada interbelică.
Legionarii nu erau acceptați, au fost răul perioadei interbelice. Or credința lui nu are nimic în comun cu credința modernă și duce către legionarism. Va avea în mine un adversar”, a spus Traian Băsescu, luni, într-o intervenție TV.
Traian Băsescu, ironii la adresa lui Marcel Ciolacu
„Marceleeeee! Sună-l pe Trump şi spune-i că… nu mai eşti… Zi-i pă româneşte Marcele”, a scris fostul președinte al României pe Facebook.
„Normal că în limba română, încă nu a avut tîmp să învețe engleza. Sănătate multă d-le președinte!”
„Radem si glumim domnule presedinte, dar ce tur 2 avem…”
„Despre morți numai de bine, domnule președinte! Să ne concentrăm pe viitorul apropiat, zic!”
„Sunteti super Dle Presedinte, si aveti o superurmasa. Iar ati invins psd-ul fara sa fiti prezent. Azi dimineata vorbeam cu o prietena si ii spuneam ca ar fi minunat daca ati fi unul dintre consilierii dnei presedinte Lasconi. Multa sanatate va doresc!”
„Domnule… aseară eram convins că o să votez prima oară în viață cu PSD. Dar… acum nu mai am motiv”, au scris românii în secțiunea de comentarii.
Postarea sa a fost făcută la scurt timp după ce Marcel Ciolacu, candidatul PSD pentru funcția de președinte al României, a anunțat că și-a dat demisia din fruntea PSD, fiind primul lider social-democrat, după 1990, care n-a reușit să intre în turul doi al alegerilor prezidențiale.
Totuși, el va ocupa funcția de premier al României până la finalizarea alegerilor, urmând ca o nouă majoritate să preia conducerea. El va rămâne alături de colegii săi până duminică. Nu va candida la viitoarele alegeri din interiorul PSD.