Surprinzător este faptul că preţurile apartamentelor sunt mici comparativ cu ofertele care se găsesc pe piaţa imobiliară din Cluj.
De exemplu, un apartament cu o cameră, având o suprafaţă de 37,91 mp se vinde cu 63.800 de euro. Prețul este de două ori mai ieftin decât alte locuinţe similiare scoase la vânzare în Cluj.
De asemenea, un apartament cu două camere, cu o suprafaţă utilă construită de 41 mp, scos la vânzare prin intermediul unei agenţii imobiliare se vinde cu 70.000 de euro.
„RE/MAX va propune spre vanzare un apartament de 2 camere decomandate situat intr-un complex rezidential deosebit , Transilvania Smart City care se dezvolta in zona Selgros ,aproape de aeroport si de zonele de interes ale orasului.
Apartamentul are o suprafata utila de 41.42 mp si dispune de o terasa de 16.98 mp fiind situat la etajul 10 al unui imobil avand regimul de 2S+P+11E+1Er. Termenul de finalizare este luna decembrie 2023. Compartimentarea acestui apartament cuprinde un dormitor, o bucatarie si living open space, o baie, si un hol”, se precizează în anunţul agenției.
Cât costă un apartament cu trei camere în blocurile Elenei Udrea
Un alt exemplu este un apartament cu trei camere, care are o suprafaţă utilă de 70 mp și se vinde cu 120.000 de euro.
„Vă propunem spre vânzare un apartament de 3 camere decomandate situat într-un complex rezidenţial deosebit , Transilvania Smart City care se dezvoltă în zona Selgros, aproape de aeroport şi de zonele de interes ale oraşului.
Apartamentul are o suprafaţă utilă de 70.39 mp şi dispune de o terasă de 35.51 mp fiind situat la etajul 9 al unui imobil având regimul de 2S+P+11E+1Er. Termenul de finalizare este luna decembrie 2023. Compartimentarea acestui apartament cuprinde 1 dormitor, o bucătărie şi living open space, 1 baie, şi 1 hol”, se menţionează în anunţ, potrivit Adevarul.
În anunţul agenției imobiliare se precizează că „ansamblul rezidenţial din care face parte reprezintă cel mai mare proiect rezidenţial SMART din Sud-Estul Europei şi se întinde pe o suprafaţă de 34 de hectare, va avea 10.000 de unităţi locative fiind distribuite în 40 de blocuri şi va reprezenta „acasă” pentru 30.000 de locuitori.
Dintre facilităţile acestui ansablu rezidenţial amintesc: un mall cu o suprafaţă de 100.000 mp,unităţi de învăţământ creşă, grădiniţă şi şcoală, spaţii de recreere, spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii, clinici de tratament cu diverse specializări, clinică de înfrumuseţare, mobilier smart în întregul complex, amfiteatru în aer liber, astfel în acest spaţiu găsiţi toate facilităţile necesare unei trăi modern intergat într-o societate concepută în a aduce oamenii împreună.” se arată în anunț.
Elena Udrea șicAndrei Alexandrov, principalii investitori
Elena Udrea şi partenerul ei, Andrei Alexandrov se află printre investitorii din acest proiect imobiliar
La sfârșitul anului trecut, fostul ministru al Turismului a anunțat că lucrările la prima etapă a cartierului au început. Elena Udrea a ţinut să precizeze că preţurile noilor apartamente sunt printre cele mai mici de pe piaţa imobiliară din Cluj, iar finanţarea este transparentă, prin fonduri de investiţii din afara ţării.
„Să fie într-un ceas bun! Pentru cârcotaşi, preţurile sunt printre cele mai mici de pe piaţa clujeană. Iar finanţarea este transparentă, prin fonduri de investiţii din afara ţării, în principal”, a scris Elena Udrea, pe Facebook.