A apărut prima reacție la cel de-al doilea dosar al premierului. E vorba de informații privind o datorie de 6.698,73 de dolari de pe un card de credit. Acesta fusese deschis la Maryland National Bank, N.A, unul dintre cei mai mari furnizori de carduri de credit ai Americii.
Alina Gorghiu, care este în tabăra Cîțu, a avut prima reacție la apariția celui de-al doilea dosar al premierului. Senatorul liberal, susținător al premierului, a avut un comentariu incendiar legat de apariția în presă al celui de-al doilea dosar al lui Florin Cîțu. Ea știe că este „neapărat” ca până la congresul PNL Florin Cîțu să aibă „zeci de dosare”
„Eu știu că e musai ca Florin Cîţu să aibă zeci de dosare până la Congres. Dar, în noua poveste, există o decizie clară a unei instanțe americane, că speța civilă a fost respinsă, iar firma nu a depus vreo altă solicitare.
Întrebarea retorică a Alinei Gorghiu
Adică există cineva care te dă în judecată, tu nu știi, că nu te anunță nimeni, cererea lor este respinsă, iar tu rămâi cu denigrările.
Sau nici justiția americanilor nu mai e bună zilele acestea?
““Documentul instanţei semnat de judecătorul Steven P. Van Marel arată, într-o notificare olografă, că speţa civilă (Case No. LACV044600, Clarke-Jordan Financial, LC vs Florin V Cîţu) a fost respinsă în următoarea zi după expirarea termenului pentru notificarea lui Florin Cîţu, respectiv pe 24 februarie 2009.” – citat din mediafax.ro”, scrie Gorghiu pe Facebook.
Florin Cîțu este din nou în centrul unei dezvăluiri. S-a aflat acum că la 6 ani după plecarea din SUA, actualul premier a fost chemat în judecată. S-a petrecut pe 21 iulie 2008. El a fost chemat în instanță în Iowa pentru o datorie neplătită de 6.698,73 de dolari de pe un card de credit deschis la Maryland National Bank, N.A. Informația furnizată de Aleph News indică că banca americană își vânduse creanțele către firma de recuperare Clarke Jordan Financial LC.
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea