Jeremy Farrar, consilier științific al guvernului de la Londra, a acordat un interviu pentru revista germană Der Spiegel în care precizează că nu crede într-o întoarcere rapidă la normalitate, chiar dacă tocmai a început campania de vaccinare în mai multe state.
Medicul britanic a mai spus că, în urma noii mutații pe care a suferit-o virusul, putem intra într-o nouă fază periculoasă a pandemiei, explicând că noile mutații pot deveni mai contagioase.
”Aceste tulpini sunt în mod substanțial mai contagioase și au devenit variantele dominante ale virusului în aceste țări în doar câteva săptămâni. Varianta britanică a fost deja găsită în câteva alte țări. Cred că este inevitabil că aceste variante se vor răspândi și vor deveni dominante în întreaga lume.(…) Prin urmare, ne aflăm acum într-o cursă dramatică împotriva unui virus în schimbare, care este sub o enormă presiune imunitară”, spune Farrar.
Ce măsuri trebuie luate
În cadrul interviului, Jeremy Farrar a spus că există două soluții care ne pot scăpa de noile mutații: în primul rând, trebuie să se încetinească răspândirea pandemiei iar în al doilea rând, trebuie vaccinată populația.
”În primul rând, trebuie să luăm măsuri urgente pentru a încetini răspândirea Sars-CoV-2 și a variantelor sale. Apoi, trebuie să vaccinăm părți mari din populația globală cât mai repede posibil, în prima parte a lui 2021 – trebuie să o facem până în vară. Dacă ne va lua până în toamnă, nu va fi suficient de repede”, spune Farrar.
”Până acum nu există indicații în sensul acesta. Până acum, nu există dovezi pentru asta. Dar există temeri că anticorpii mononucleali dezvoltați pentru tratamentul bolnavilor COVID-19 ar putea să nu funcționeze atât de bine în cazul variantei din Africa de Sud”, spune expertul britanic.
”Dacă virusului îi va fi permis să se răspândească fără obstacole, crește riscul ca mutațiile să îi ofere un avantaj mai mare. E doar o chestiune de timp. Nu va fi o surpriză dacă la un moment dat virusul se va schimba așa de mult încât vaccinul nu va mai funcționa. Atunci vom asista neputincioși la întoarcerea pandemiei, chiar dacă toată lumea se va fi vaccinat – un scenariu horror.”, spune medicul.
Este necesar un vaccin de a doua generație
”Trebuie să ne apucăm urgent să dezvoltăm vaccinuri de a doua generație și medicamente care să vizeze mai multe proteine ale virusului. Și trebuie să ținem sub observație felul în care virusul evoluează în întreaga lume. Pentru a detecta noile variante la timp, este necesar să decodificăm secvența genetică a virusului în mai multe eșantioane”, mai spune expertul britanic în interviul acordat Der Spiegel.