Despre Carmen Simionescu se poate spune că a crescut în lumina reflectoarelor, dat fiind faptul că este fiica celebrului cântăreț Adrian Minune. De aceea, nu ezită să împărtășească cu fanii săi tot ceea ce se întâmplă în viața sa personală. Recent, aceasta a mărturisit că suferă de o boală, însă nu este o problemă reală de sănătate
Cântăreața suferă de „boala filtrelor”
Carmen Simionescu a mărturisit că nu se mai poate filma sau fotografia fără filtre, lucru pe care l-a denumit în glumă „o boală”. Aceasta a spus că nu îi place cum arată fără filtre deoarece s-a obișnuit să le utilizeze tot timpul și îi provoacă și pe urmăritorii săi să recunoască faptul că și ei au aceeași problemă.
„Sincer, mi-am dat seama că sufăr de o boală, se numește „boala filtrelor”, nu mai pot să mă filmez fără, frate. Știu că și voi treceți prin asta, trebuie să recunoașteți! Când te vezi fără filtru, îți vine să spargi telefonul, că te obișnuiești cu tine arătând așa, ca și cum asta ar fi adevărat”, a spus aceasta.
Carmen îi provoacă și pe alții să admită că le place mai mult cum arată în pozele editate
Cântăreața este de părere că sunt foarte multe fete care îi împărtășesc părerea, dar nu au curajul să o recunoască. Aceasta este convinsă că nu este singura care se confruntă cu această problemă, dar pare să fie singura care o recunoaște în mod public. Carmen a mărturisit că îi place mai mult cum arată cu filtru deoarece îi armonizează trăsăturile. De aceea, îi provoacă și pe alții să recunoască faptul că le place mai mult cum arată în pozele cu filtru decât fără, deoarece nu li se văd toate imperfecțiunile.
„Multă lume o să zică: „Mamă, ce probleme are și asta”. Dar pe bune acum, toate fetele au problema asta, recunoașteți! Aveți tupeul?
Eu recunosc, sunt mai frumoasă cu filtru, toată lumea este. Filtrul îți micșorează nasul, îți ridică ochii, îți mărește buzele, îți micșorează fruntea și automat ești mult mai frumos, indiferent cât de frumos sau urât ești”, a mai spus Karmen pe rețelele de socializare.