Ultimul dintre apărătorii ucraineni din orașul-port Mariupol s-a predat deja la uzina Azovstal. Faptul că cel puțin jumătate dintre aceștia erau membri ai Batalionului Azov, creat de militanții de extremă dreapta în 2014, oferă Kremlinului șansa de a revendica progrese majore în ceea ce privește unul dintre obiectivele declarate ale războiului din Ucraina: „denazificarea” țării.

Înființat în 2014 ca miliție de extremă dreaptă pentru a lupta contra separatiștilor pro-ruși din Donbas, Batalionul Azov a respins însă mereu acuzațiile de fascism sau neo-nazism. 

Inevitabil, mașinăria de propagandă rusă defilează acum cu toate tatuajele și însemnele de pe uniformele soldaților ucraineni care s-au predat și care demonstrează simpatiile de extremă-dreapta ale acestora.

Încălcând Convenția de la Geneva privind tratamentul prizonierilor de război, instituțiile pro-Kremlin difuzează videoclipuri cu prizonieri forțați să se dezbrace și să-și expună tatuajele în fața camerelor. Filmarea prizonierilor, inclusiv a interogatoriilor și torturării lor, este practicată, desigur, de ambele tabere din acest război.

Kremlinul va putea bifa obiectul „denazificare”

Oficialii ruși și cei din statele susținute de Rusia din estul Ucrainei cer acum un proces pentru luptătorii  Batalionului Azov. Chiar la finalul asediului asupra oțelăriei Azovstal, Parchetul General al Rusiei a făcut apel la Curtea Supremă pentru a declara Regimentul Azov o organizație teroristă.

Acest lucru ar permite Rusiei să-i judece pe teritoriul său, ca pe teroriști. De asemenea, Kremlinul ar putea organiza un astfel de proces în  autoproclamatele state Donețk și Lugansk, care, spre deosebire de Rusia, aplică pedeapsa capitală.

Cu ajutorul mașinăriei sale de propagandă, Kremlinul va putea bifa obiectivul „denazificării” ca fiind atins, având în vedere că Batalionul Azov este de departe cel mai bun exemplu al relației controversate a Ucrainei cu extrema-dreaptă.

Dar cum rămâne cu celelalte obiective?

În timp ce în Occident unii tind să creadă că Vladimir Putin își propune să ocupe toată Ucraina, obiectivele de expansiune teritorială declarate oficial la începutul operațiunii Rusiei nu sunt nici pe departe la fel de ambițioase. Ele se rezumă la stabilirea controlului asupra întregului teritoriu Donețk și Lugansk din estul Ucrainei, pe care separatiștii susținuți de Moscova le controlează doar parțial din 2014.

Progresul Rusiei în Donbas a fost constant până acum, dar foarte lent. Rușii sunt acum aproape de a stabili controlul deplin al regiunii Lugansk, dar fortărețele Ucrainei din Donețk vor fi o nucă mult mai greu de spart.

În același timp, Kremlinul nu are nevoie să obțină niciun teritoriu în afara Donbasului pentru a-și convinge populația care-l susține că și-a atins obiectivele și a declarat victoria.

Căderea Mariupolului, un bonus

Căderea Mariupolului în mâinile armatei ruse reprezintă una dintre aceste realizări bonus. Rusia are acum un coridor terestru către Crimeea, pe care a ocupat-o în 2014. În plus, a pus capăt blocadei de apă și energie din Crimeea, menținută de Ucraina în toți acești ani.

Canalul care leagă râul Nipru de peninsula Crimeea este acum în mâinile Rusiei. La fel și o centrală nucleară din nordul peninsulei plus rețeaua electrică din sud-estul Ucrainei, care poate fi acum conectată la Rusia.

Doar istoricii care cercetează arhivele Kremlinului vor putea dezvălui, în viitor, detaliile planului inițial al lui Putin pentru Ucraina, scrie Al Jazeera.

Vești proaste pentru Ucraina

Deocamdată, se știe că prima etapă a războiului a inclus un marș nefast asupra Kievului și o încercare eșuată de a încercui al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, Harkiv. A făcut parte din planul pentru o ocupație mai largă sau o modalitate de a distrage atenția forțelor ucrainene în timp ce Rusia stabilea coridorul terestru spre Crimeea?

Poate că nu a existat un plan mai mare, ci doar dorința de a pedepsi Ucraina pentru că a refuzat să pună în aplicare Acordurile de la Minsk, care au pus capăt primului război din Donbas și au prevăzut autonomie pentru regiunile Donețk și Lugansk. 

În acest sens, atacul asupra Kievului ar fi putut fi mai mult decât o încercare a Rusiei de a ocupa un teritoriu.

Dacă așa stau lucrurile, s-ar putea ca, la sfârșitul acestui război, Ucraina să fie forțată să accepte un armistițiu care va fi mult mai umilitor decât ceea ce era prevăzut în Acordurile de la Minsk.

Dacă războiul se va sfârși cu Rusia ocupând tot Luganskul și Donețkul și păstrând controlul asupra coridorului terestru spre Crimeea, va fi mai mult decât suficient pentru ca Putin să declare o victorie ca la carte.