Jean-Francois Payen, doctorul lui Michael Schumacher a venit cu primele vești în ceea ce privește starea de sănătate a fostului campion de Formula 1. Acesta a spus că Schumi se află încă sub tratament dar a dat de înțeles că totul merge înspre bine, germanul depășind cel mai grav stadiu după accident.
Payen este încrezător că Schumacher are toate șansele să-și revină în viitorul apropiat.
„Michael Schumacher se află încă sub tratament, unul care poate dura până la 3 ani. Este un plan între un an și trei ani pentru regenerare”, a spus Payen, cel care anunța și faptul că Michael a ieșit din comă.
„Îl vizitez constant și stau de vorbă cu familia lui despre progresul pe care îl face. Soția lui vede lucrurile foarte clar și face totul ca Michael să aibă cele mai bune condiții”, a mai spus Payen.
Michael Schumacher a suferit un accident teribil la schi în 2013 și a fost operat de două ori la spitalul din Grenoble. La 16 iunie 2014, campionul de Formula 1 a fost transferat la un spital din Lausanne, iar din septembrie 2014 se află sub tratament în propria locuință din Gland, Elveția.
Schumacher a câștigat șapte titluri de campion mondial în Formula 1 în 1994 și 1995 pentru Beneton și apoi în 2000-2004 pentru Ferrari, o performanță unică până acum.