Avocatul Toni Neacșu, fost judecător și unul dintre fondatorii UNJR, face astăzi dezvăluiri despre situația Danei Gîirbovan. Avocatul susține că propunerea magistratului clujean în fruntea ministerului Justiției este doar un joc care îi convine de minune actualului președinte, Klaus Iohannis.

Într-o postare pe pagina sa de socializare, Neacșu susține că lidera UNJR își riscă chiar cariera, intrând într-un joc în care nu are șanse de câștig.

Iată postarea integrală a lui Toni Neacșu:

”E evident acum pentru oricine înțelege cât de puțin ce se întâmplă în spațiul public faptul că d-na judecător Dana Gîrbovan nu va fi ministrul justiției.

Dacă aș fi maestrul Ion Cristoiu și aș avea plăcerea definițiilor aș spune că asistăm la operațiunea Make Klaus Iohannis Great Again!

În preajma alegerilor, președintelui Klaus Iohannis trebuia să i se ofere ocazia să demonstreze că doar el este alesul care blochează „atacul deșănțat al PSD la adresa justiției” și, în continuare, campionul necontestat al luptei împotriva corupției. În această cruciadă, pe care o va purta desigur cu succes și în al doilea mandat, un nou venit precum Dan Barna este doar o palidă promisiune.

Imediat după anunțul public, Dana Gîrbovan a fost diabolizată. Media mainstream pro-Iohannis (nu întâmplător Ziare.com prin d-na Ioana Ene Dogioiu încă nu s-a poziționat), dar și rețelele sociale bine orientate, au vărsat un șuvoi de acuzații menit doar să dea un nume răului suprem, acum când nici Dragnea, nici Iordache, nici Tudorel Toader nu mai reprezintă nimic.

Dana Girbovan este mai rea decât Florin Iordache și Tudorel Toader la un loc, este preferata Sputink-ului, militantă anti GRECO, moașa secției speciale împotriva magistraților, susținătoarea OUG 13, reprezentanta restaurației, al anti-americanismului feroce și biciul baronilor împotriva justiției (am reprodus titlurile într-o ordine întâmplătoare).

Pentru că după schimbarea la față a premierului Dăncilă și cazul cutremurător de la Caracal, care a arătat doar cât de vulnerabil e cetățeanul în viața de zi cu zi, temele abstracte privind justiția nu mai erau fierbinți, trebuia pornit un nou foc care să agite electoratul, să-l îndârjească, să-l radicalizeze și să-i orienteze așteptările într-o singură direcție: blocarea prin orice mijloace a Guvernului. Președintelui Iohannis i s-a oferit ocazia perfectă să demonstreze că nu coabitează laș cu dușmanul politic, ci dimpotrivă este singurul care poate opri „asaltul” la justiție. Electoratului rezultat din cazul Colectiv, OUG 13 și Ocuppy Piața Victoriei trebuia să i se dea ocazia finală de a alege între promisiunea belicoasă Dan Barna și certitudinea molcomă Klaus Johannis.

Cum nu sunt Ion Cristoiu, spun doar că Dana Gîrbovan a căzut într-o capcană din care îi va fi greu să iasă.

Dana Gîrbovan este un profesionist incontestabil, o persoană cu un respect real imens în interiorul sistemului judiciar câștigat în urma unei activități asociative de aproape 15 ani, o luptătoare adevărată pentru eliberarea judecătorilor de presiunile puse pe independența lor, fie că vorbim de cele materiale, fie că vorbim de ingerințele serviciilor secrete ori intimidările prin anchete penale abuzive. Independența judecătorului așa cum o vede Dana Gîrbovan nu este cea de tip nou, balcanic, ci cea clasică europeană, acolo unde judecătorul nu este nici justițiar al vestului sălbatic, nici activist politic sau vreun alt fel de înverșunat din acesta, ci un simplu profesionist neutru și imparțial, deasupra frământărilor și mizelor politice. Activitatea asociației pe care o conduce în prezent, Uniunea Națională a Judecătorilor din România, dincolo de falsa temă a numărului de membri- e ONG nu sindicat ca să poți vorbi de reprezentativitate, a reprezentat o continuitate sănătoasă în reforma legislației, în politicile publice privind justiția și întărirea sistemului judiciar din ultimii 12 ani. UNJR este conectată la valorile europene, este participantă activă de ani buni la marile teme europene privind justiția, prin intermediul MEDEL, o organizație de asociații profesionale ale judecătorilor din toată Europa.

În fine, în condiții ideale, o persoană cu profilul profesional, uman și ideologic al Danei Gîrbovan ar trebui să fie garanția suficientă că sistemul judiciar poate fi readus acolo unde îi este locul, în afara jocurilor și mizelor politice, de securitate și electorale. Nu mai sunt de mult un idealist, așa că este o apreciere pe care o fac cunoscând bine dedesupturile stării jalnice a sistemului judiciar de azi.

Nu suntem în condiții ideale, dimpotrivă, este cel mai prost context politic posibil: iminența alegerilor prezidențiale.

Pentru că întâmplarea face să am o legătură (doar) subiectivă cu UNJR, eu fiind, alături de d-ul Horațiu Dumbravă, ex-președintele CSM, unul din cei doi judecători care am fondat-o în 2007 (alături de asociațile locale conduse atunci de chiar Dana Girbovan respectiv d-na judecător Dana Cigan, de la Oradea), dar și pentru că afecțiunea și aprecierea pe care le port Danei Gîrbovan transced actualele noastre calități, o să-mi permit să fiu mai sincer în spațiul public decât ar trebui să fiu.

Dana Gîrbovan își risca propria carieră dar și credibilitatea sa și chiar existența UNJR-ului.

În România am avut doar în două situații propuneri de magistrați în funcția de ministru al justiției: d-na judecător Mona Pivniceru și d-ul procuror Robert Cazanciuc.

La 23 august 2012 se publică în Monitorul Oficial atât eliberarea din funcția de judecător a d-ei Mona Maria Pivniceru, prin demisie, cât și numirea în funcția de membru al Guvernului, respectiv de ministru al Justiției. Ambele decrete sunt semnate de președintele interimar Crin Antonescu, în urma unei înțelegeri anterioare, evident politică, cu premierul USL de atunci, Victor Ponta. Mona Pivniceru fusese nominalizată ca ministru al justiției la 6 august 2012, când deținea calitatea de judecător în funcție, iar la 20 august își prezentase demisia din magistratură, de care Plenul CSM a luat act abia în 22 august 2012. Anterior, Mona Pivniceru solicitase detașarea in calitate de judecător la Ministerul Justiției, pentru a putea fi numită în calitate de ministru. Prin Hotărârea nr. 654/6.08.2012 Secția pentru judecători a CSM respinge ca inadmisibilă cererea de detașare, invocând că aceasta nu poate fi detașată din calitatea de membru al CSM.

Ca urmare, prim-ministrul Victor Ponta a trimis la Președinție o propunere pentru ministrul justiției în persoana unui judecător în funcție. Președintele interimar a acceptat această nominalizare, fără să pună în discuție o eventuală incompatibilitate, demisia și eliberarea din funcția de judecător fiind operațiuni ulterioare, pentru a putea avea loc numirea oficială, prin decret prezidențial.

 

Numirea procurorului Robert Cazanciuc în funcția de ministru al justiției a fost mult mai simplă. Premierul Victor Ponta a înaintat propunerea (de data asta Președintelui Traian Băsescu) doar după după ce Robert Cazanciuc își dăduse deja demisia din magistratură (11 aprilie 2013) și după ce această demisie devenise efectivă prin publicarea în Monitorul oficial (15 aprilie 2013). Cu aceeași dată(15.04.2013) a și fost numit ministru al justiției prin decret prezidențial.

Ulterior, prin modificările la legile justiției promovate de coaliția PSD-ALDE, legislația este lămurită, pentru a se evita incompatibilitatea dintre calitatea de magistrat în funcția și demnitățile politice .

În prezent, Legea 303/2004 (art. 58 alin. 1) interzice expres detașarea unui magistrat în funcția de ministru al justiției. De asemenea, potrivit art. 9 alin. 1 judecătorilor și procurorilor le este interzis să desfășoare sau să participe la activități cu caracter politic. Rămâne de stabilit dacă procedura de desemnare (nominalizare de către premier, numire de către Președinte) a unui ministru într-un Guvern politic este prin ea însăși o activitate cu caracter politic.

Prin Decizia nr. 45/2018 a CCR, la pct. 176 se subliniază o dată în plus incompatibilitatea constituțională totală între funcția de ministru și cea de magistrat în funcție: „Curtea reține că funcția de ministru al justiției este incompatibilă cu cea de judecător/procuror, neputându-se cumula aceste două calități nici potrivit Constituției și nici Legii nr. 303/2004, în vigoare la data pronunțării prezentei decizii.”

Cadrul legislativ privind incompatibilitățile fiind lămurit, rămâne să analizăm puțin contextul politic.

Dacă precedenții miniștri ai justiției magistrați au fost numiți prin consensul dintre Președinte și Premier, în prezent nu mai suntem în această situație.

D-na Dana Gîrbovan a anunțat că și-a dat doar un acord de principiu pentru a fi propusă ministru al justiției, făcând referire implicit la un acord prealabil al Președintelui României. Altfel spus, dacă Președintele nu are nimic de obiectat, procedura merge mai departe, își prezintă demisia din magistratură pentru a se evita starea de incompatibilitate, iar ulterior demisiei se poate publica Decretul oficial de numire în Guvern.

Aceasta înseamnă că toate cărțile poker-ului politic sunt în mâna d-lui președinte Klaus Iohannis. Și toate mâinile posibile pe care le are sunt câștigătoare.

 

Asociațiile radicale din magistratură, adversare ideologice declarate ale acțiunilor d-nei Gîrbovan (Înițiativa pentru Justiție, Forumul Judecătorilor din România) au oferit deja public, și nu mă îndoiesc că o vor face și pe canalele politice directe, argumente tehnice pentru a împiedica, pe de o parte, această numire și pentru a o scoate în afara jocului pe naiva, cel puțin cu această ultimă mișcare a ei, Dana Gîrbovan.

Mecanismul juridic arătat de aceste asociații liliputane dar gălăgioase este simplu: propunerea de ministru pe care o face Premierul trebuie să întrunească toate condițiile legale. La momentul când o propunere de ministru ajunge la Președinte aceasta trebuie să îndeplinească absolut toate condițiile prevăzute în Constituție și în Legea nr. 90/2001 privind funcționarea Guvernului. Potrivit art. 2 din Legea nr. 90/2001 pot fi membri ai Guvernului doar persoanele care nu se află în stare de incompatibilitate. Potrivit art. 84 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 funcția de ministru este incompatibilă cu orice altă funcție publică de autoritate, cu excepția aceleia de senator sau deputat.

Președintele nu se poate pronunța asupra unei propuneri de ministru decât după ce persoana îndeplinește toate condițiile formale, respectiv după ce iese prin demisie din starea de incompatibilitate în care se află.

Acesta e primul careu de ași.

După cunoștința mea Dana Gîrbovan încă nu și-a înaintat demisia, care de altfel ar fi trebuit să facă obiectul unei Hotărâri a CSM.

Astfel fiind, luni premierul Dăncilă va înainta Președintelui o propunere pentru ministerul justiției a unei persoane care să află în vădită stare de incompatibilitate, fiind judecător în funcție.

Cum Curtea Constituțională a stabilit deja în mai multe rânduri că o propunere de ministru poate fi respinsă ori de câte ori dacă aceasta nu îndeplinește condițiile legale de formă (în cazul de față propunerea unei persoane care poate ocupa funcția de ministru), indiferent cum va juca Președintele o va face la câștig.

Va putea fie să respingă direct propunerea ca fiind nelegală și să dea astfel satisfacție rapidă electoratului său care în aceste zile a fost convins să vadă în Dana Gîrbovan un Florin Iordache în fustă, fie, ceea ce mi se pare mai probabil, să ridice miza și să forțeze o demisie din magistratura a Danei Gîrbovan. O tergiversare în aceste condiții a numirii la justiție nu îi mai este imputabilă președintelui ci premierului, care nu este capabil să înainteze o propunere de ministru care să îndeplinească toate condițiile prevăzute de lege. Președintele va putea să afirme, foarte simplu și aparent corect, că se vă pronunța pe propunerea Dana Girbovan doar după ce la dosar vor fi toate actele necesare, inclusiv demisia acesteia din funcția de judecător.

Ce vor face PSD-ul și Dana Gîrbovan îmi este greu să anticipez, dar indiferent de decizie partida este pierdută înainte de a începe.

D-na judecător Dana Gârbovan nu va fi ministru al justiției.”