Dumitru Buzatu arestat preventiv pentru 30 de zile
Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost interceptat, vineri, în timp ce primea o geantă de la omul de afaceri Emil Savin, în care se afla suma de 1.250.000 lei, reprezentând 10% din valoarea facturilor decontate de CJ Vaslui către firma acestuia pentru lucrări de reabilitare a unui drum.
Tribunalul Vaslui a decis sâmbătă arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, în dosarul în care este acuzat de procurorii anticorupţie că a primit drept mită suma de 1,25 milioane de lei de la omul de afaceri a cărui societate efectua lucrări la drumul strategic Bârlad – Laza – Codăeşti. Dumitru Buzatu a contestat măsura arestului preventiv, contestaţia urmând să fie analizată, în această săptămână, de Curtea de Apel Iaşi.
De asemenea, Tudor Buzatu, fiul preşedintelui CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, şi-a dat demisia din funcţia de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului.
În ceea ce privește averea lui Dumitru Buzatu, în presă se spune că multe proprietăți sunt pe numele Anei Obreja. Fiind consilier personal nu se vede însă în declarația de avere. La Pașcani, de exemplu, Buzatu s-a înțeles cu un fermier să cumpere 70 hectare de teren, de care acum se ocupă Ana Obreja, scrie presa locală.
În ceea ce-l privește pe Tudor Buzatu, acesta este asociat cu omul de afaceri Ionuț Rebegea într-o firmă nouă, numită SC Sungreenpark SRL. Firma ar urma să intre în scurt timp în posesia unor fonduri europene, scrie Vremea Nouă.
Proprietăți pe numele Anei Obreja
Potrivit sursei citate, fostul hotel Vaslui, cumpărat de Ionuț Sava, are la bază un împrumut. Dumitru și Tudorel Buzatu l-ar fi ajutat pe bunul lor prieten să cumpere acel hotel, care a costat 1,3 milioane de euro. Nici Ionuț Sava nu se lasă mai prejos și-și ajută binefăcătorul, crescând porci într-o fermă (active) care aparține unei firme unde Dumitru Buzatu este acționar 100% și Ana Obreja, ACIP Perla SRL.
De asemenea, Buzatu i-a mai dat un împrumut lui Sava când acesta a cumpărat în Iași 5 apartamente.
Un alt bun prieten al lui Tudor Buzatu este Ciprian Damian, fostul președinte al FC Vaslui. Cei doi s-au împrietenit mai ales după ce Damian a preluat și o datorie mare, de 15 miliarde de lei vechi, iar printre creditori era și Plantagro Com, compania lui Constantin Nechifor. Fostul președinte de la FC Vaslui a vândut lui Plantagro Com o creanță a clubului de fotbal de vreo 4 milioane de euro. În plus, Tudor Buzatu a cumpărat de la Damian niște cafenele, mai scrie presa locală.
La Pașcani, pe lângă pădurile și terenurile agricole pe care Buzatu le are trecute pe declarația de avere, mai sunt câteva terenuri arvunite, dar cumpărare de Ana Obreja. Suprafața e de circa 70 ha.