Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, fost șef al ANPC, Horia Constantinescu, a avertizează că multe măşti aflate în vânzare nu protejează împotriva coronavirusului şi propune ca Direcţia Generală a Vămilor să transmită Guvernului lista cu toate firmele care importă astfel de măşti cu documentele însoţitoare pentru a fi analizate de autorităţile competente. El spune că este necesar pentru consumatori să cunoască gradul de protecţie al fiecărei măşti înainte de a decide pe care o cumpără, conform News.ro.
În contextul în care românii vor fi obligați să poarte măști în spații închise, începând cu 15 mai, specula cu aceste produse a început deja de peste o lună de zile şi se pare că încă există probleme cu aprovizionarea unor farmacii, care vând la suprapreţ măştile de protecţie. Horia Constantinescu a declarat, într-o conferinţă de presă, că există tipuri de măşti de protecţie care sunt catalogate ca neconforme de către Inspecţia Muncii, dar aceste documente nu sunt transmise şi Direcţiei Vămilor pentru a împiedica importul.
„Am efectuat inclusiv noi la nivelul judeţului Constanţa mai multe acţiuni de control şi am depistat o sumă de documente ce însoţesc diverse transporturi şi automat importuri de produse ce ar trebui să ofere un grad de protecţie către consumatori. Ori aceste documente aveau în componenţa acestora o sumă de certificate care pe site-ul inspecţiamuncii.ro sunt date ca neconforme.
Ori dacă produsele respective ajung la intrarea în România şi automat pe teritoriul european însoţite de aceste documente care nu sunt transmise şi Direcţiei Vămilor ca neconforme pentru a împiedica importul. Şi mărfurile respective intră din nou pe teritoriul european, căzând în sarcina altor autorităţi, ca cea pe care o reprezint, oprirea acestora şi aducerea acestora la conformitate sau oprirea chiar definitivă”, a spus şeful CJPC Constanţa.
Măştile cu trei pliuri, fără reglementare?
El a precizat că sunt comercializate măştile cu trei pliuri, iar acestea nu sunt menţionate în niciun regulament european şi nici într-un act normativ autohton.
„Există comercializate măşti cu trei pliuri. Măştile cu trei pliuri nu sunt menţionate în niciun regulament european şi în niciun act normativ autohton, în sensul că ele trebuie aşezate în categoria echipamentelor de protecţie individuală sau a celor cu caracteristici medicale. Faptul că s-au născut tot felul de sintagme, măşti cu trei pliuri, măşti alb-albastre nu oferă o informaţie corectă şi completă cu siguranţă nici autorităţilor de control, nici consumatorului final. Ori noi constatăm în acţiunile de control desfăşurate că acesta de fapt în unele situaţii nu se protejează deloc, poartă în dreptul feţei o poveste care ascunde doar fizionomia, neîmpiedicând nici contaminarea sa, nici eventuala contaminare a celorlalţi”, a explicat Horia Constantinescu.
Fostul şef ANPC consideră că este necesar pentru consumatori să cunoască gradul de protecţie al fiecărei măşti aflată la comercializare, iar decizia de a-şi cumpăra o mască cu grad ridicat de protecţie să le aparţină. El a precizat că a găsit, în timpul controalelor, măşti despre care se pretindea că sunt chirurgicale, dar în documentele care le însoţeau scria că nu au nicio caracteristică medicală. Horia Constantinescu a menţionat că au fost indisponibilizate mii de astfel de măşti şi a solicitat Direcţiei de Control din cadrul ANPC să verifice dacă acestea sunt sau nu conforme pentru piaţa românească.