Simona Halep, cea mai bună jucătoare de tenis din România, nu a avut de la bun început succesul pe care îl are în prezent. Familia tenismenei a făcut eforturi mari pentru ca Simona Halep, să ajungă unde se află în ziua de azi. Participarea la turneele profesioniste și plata antrenorilor sunt extrem de costisitoare.

Participarea la turneele mai mici, fără premii mari, costă în jur de 15.000- 20.000 de euro pe an, iar fără aceste investiții nu ai șanse să intri în circuitul profesionist de tenis.

De asemenea, participarea la turneele importante din America sau din Australia sunt și mai costisitoare, în jur de 40.000- 50.000 de euro pe an. Stere Halep, tatăl sportivei, a făcut sacrificii mari pentru a o susține, spunând că ar fi vândut și o fabrică de procesare a laptelui pentru a reuși să acopere cheltuielile.

Surse din Constanța au dezvăluit că Halep ar fi fost ajutată de către Gheorghe Hagi, care ar fi împrumutat familia Halep cu aproape 500.000 de euro fără dobândă. Acest sprijin financiar a contat mult pentru Simona Halep care, în acea perioadă, nu câștiga premii îndeajuns de mari pentru a-și acoperi cheltuielile, conform Dcnews.ro.

După ce a început să câștige meci după meci, Simona Halep a reușit să câștige și bani mai mulți, iar în anul 2018 a câștigat 7 milioane de dolari din premii plus banii veniți din reclame.