Dezvăluiri despre viața secretă a lui Serghei Lavrov. Bombă înainte de alegerile din Rusia

Rusia-Lavrov

O investigație publicată pe blogul lui Alexei Navalnîi dezvăluie secretele bine ascunse ale ministrului rus. Aceasta se intitulează „Iahturi, mită şi o amantă. Ce ascunde Serghei Lavrov'' și apare cu doar câteva zile înainte de alegerile legislative din Rusia.

Dezvăluirile vin în contextul în care Serghei Lavrov este primul pe listele partidului pro-Kremlin, Rusia Unită, la alegerile din acest weekend.

Presupusa amantă, angajată MAE

Șef al diplomației ruse încă din 2004, Serghei Lavrovv, în vârstă de 71 de ani, pozează într-un politician serios și un om de familie model. Are o căsnicie de 50 de ani cu Maria Lavrova și împreună au o fiică și cel puțin un nepot. Fiica, Ekaterina, a studiat mult timp în SUA și Londra și se spune că nu vorbește așa de bine rusa, deși este măritată cu un om de afaceri rus.

În ciuda acestor aparențe de om decent și serios, ancheta publicată pe blogul lui Alexei Navalnîi, opozantul aflat în închisoare, arată că ministrul de externe, un apropiat colaborator al lui Vladimir Putin, ar duce o viaţă dublă. Ar avea o amantă, Svetlana Poliakova, care are o mare influență în Ministerul de Externe și care poate concedia pe cine dorește. Femeia ar fi cunoscută în MAE rus ca Svetlana Lavrova și l-ar însoți pe ministrul de externe chiar la întâlniri cu Vladimir Putin. De altfel, ea figurează din 2014 ca angajată în MAE rus și ar mers cu Lavrov în peste 60 de misiuni diplomatice în străinătate, pe banii contribuabililor ruși.

Mașini scumpe și casă de milioane de dolari

În plus, femeia ar deține mai multe maşini scumpe, un apartament de 8 milioane de dolari în Moscova, un altul la Soci și un altul, de 4 milioane de lire, în Londra, folosit de fiica ei.

Antreprenoare şi actriţă, Svetlana Poliakova și-ar fi petrecut multe concedii în străinătate în compania lui Serghei Lavrov, unde ar fi călătorit cu unul dintre avioanele personale ale unui controversat om de afaceri, Oleg Deripaska.

Luna trecută, de exemplu, cei doi și-ar fi petrecut vacanța în Turcia pe iahtul unui alt oligarh, iar totul ar fi costat 750 de mii de dolari, adică salariul lui Serghei Lavrov pe un an.