Dezvăluiri extrem de grave în cazul Caracal. Angajații de la 112 sunt vizați din nou. Reacția autorităților

Continuă șirul acuzațiilor și dezvăluirilor foarte grave în cazul crimelor oribile de la Caracal. Unchiul Alexandrei Măceșanu intervine din nou.

Unchiul Alexandrei Măceșanu, cunoscutul Alexandru Cumpănașu, s-a declarat miercuri revoltat de faptul că angajații de la 112 care au greșit grav în gestionarea situației de criză, în care se afla nepoata sa, nici măcar nu au fost chemați să dea explicații pentru modul în care au acționat.

”Aveau proceduri și ce au făcut? Cei de la 112 nici nu au fost chemați la audieri până la acest moment. Nu știu dacă știați acest lucru. Vreau ca toți cei care au greșit să fie dați afară și duși la Parchet. Înainte să ne aflăm în treabă și să facem comisii, oamenii aceia trebuie să zboare din sistem. Trebuie ca concluziile din raport să fie discutate și cu noi, cu societatea civilă.

Poate unii, șefi de inspectorate, încearcă să își acopere urmele. De aici, voi merge la Parchetu General și cei de acolo trebuie să plătească”, a declarat Cumpănașu.