Sorin Ovidiu Vântu susține că Liviu Dragnea nu a vrut cu adevărat niciodată să dea amnistia și grațierea, însă aceasta era singura variantă cu care îi putea ține „în priză” pe liderii din eșaloanele 2 și 3 din PSD.
„În realitate, Dragnea n-a avut nici măcar o secundă intenția de a ordona un asemenea act normativ, pentru simplul motiv că cei aproape 1100 lideri PSD aflați cu dosare în diverse faze pe la parchete și instanțe, precum și cei care se așteaptă să aibă de asemeni probleme cu justiția, o dată scăpați de această uriașă povară l-ar fi măturat din fruntea partidului ca pe un gunoi stânjenitor aflat în mijlocul sufrageriei. Promisiunea unei amnistii, el aflându-se în cea mai bună poziție pentru a o da, îi asigură în continuare șefia partidului, în ciuda uriașelor probleme de imagine pe care le provoacă,” susține Sorin Ovidiu Vântu.
Mai mult decât atât, omul de afaceri susține că perspectiva de neconceput a unei amnistii i-a făcut pe partenerii occidentali să se pună la masa negocierilor cu Dragnea, care a reușit pe această cale să-și obțină liberatea.
În final, SOV anunță vremuri grele pentru PSD, susținând că activul de partid și-a dat seama de trădarea liderului suprem și că, din acest motiv, nu se va mai implica cu toate motoarele în următoarele runde de alegeri.
„Dându-și, în sfârșit, seama de enorma trădare a lui Dragnea, activul de partid nu se va mai mobiliza în cele două campanii electorale de anul acesta. Mulți vor opta pentru alte partide (majoritatea pentru Ponta), mulți vor prefera să se odihnească, nimeni nu va mai băga vreun ban, nimeni nu va mai risca nimic. Indiferent de candidatul sau candidații actualei coaliții, finala la prezidențiale se va da între reprezentații Germaniei și Franței, ambii dominați de văcarii care vor juca la ambele capete,” a declarat Sorin Ovidiu Vântu, pe pagina sa de Facebook.