Unul dintre cei mai vechi membri ai PSD și fost vicepreședintele al Partidului Socialist European (PES) aruncă, pe Facebook, o serie de întrebări cu răspunsul inclusiv relativ la deciziile din epoca Dragnea. El se pregătește de congres și așteaptă să i se explice de ce a fost eliminat de pe lista de europarlamentari deși era unui dintre cei mai vechi șim mai apreciați români în Parlamentul European.
Este vorba de Mircea Pașcu, cel care a dispărut subit de pe lista de candidați ai PSD, deși părea un nume cert.
„Sa fie clar de la bun inceput: alegerile s-au încheiat, eu am fost scos de pe lista fără nicio explicație, iar partidul se pregătește de alegerea, prin congres/congrese, a unei noi conduceri.
In acest context, in calitate de membru al Organizației Satu Mare, aștept niște răspunsuri la câteva întrebări:
1. A existat vreo consultare oficială a organizației județene Satu Mare cu privire la persoana/persoanele care sa fie sprijinita/sprijinite pentru includerea pe lista centrala de candidați ai partidului?
2. In cazul in care o asemenea consultare nu a avut loc, este adevărat ca s-a trimis totuși la București un document cu numele președintelui organizației, ca singura persoana “sprijinita” pentru includerea pe lista centrala?
3. Iar dacă acest document a fost trimis la București, totuși, sub semnătura cui a fost trimis (ca nu îmi închipui ca președintele însuși și-ar fi semnat susținerea, deși, nu m-ar mira…)!? A făcut-o cumva președintele executiv?”, a scris el, pe Facebook.