UPDATE! Reacția Vioricăi Dăncilă! Dezvăluiri incendiare despre Dăncilă! Mișcarea care îi aduce sfârșitul: Cu cine s-a văzut (SURSE).

Ies la iveală noi dezvăluiri incendiare despre șefa PSD, Viorica Dăncilă. Ultima mișcare a acesteia îi aduce sfârșitul. Premierul s-a văzut, în mare secret, cu o persoană certată cu legea. A fost condamnat la trei ani de închisoare.

UPDATE REACȚIA Reacția lui Silviu Diculescu la articolul de mai jos

 

UPDATE! Reacția Vioricăi Dăncilă, la articolul de mai jos

Ca urmare a articolului ”Dezvăluiri incendiare despre Dăncilă! Mișcarea care îi aduce sfârșitul: Cu cine s-a văzut (SURSE)”, apărut astăzi pe site-ul publicației Capital (https://bit.ly/2lE0ArI), Biroul de Presă al Guvernului este abilitat să comunice că nu a existat nicio discuție sau întâlnire între prim-ministrul Viorica Dăncilă și omul de afaceri Costinel Silviu Dinulescu.

Dezmințim categoric informația apărută în presă conform căreia ar fi avut loc o întâlnire între cele două persoane.

Solicităm, așadar, publicarea acestei dezmințiri privind informația eronată.

Ne exprimăm totodată speranța că, în continuare, astfel de relatări vor fi verificate inclusiv cu persoanele vizate, din respect pentru deontologia profesională.

 

Viorica Dăncilă a comis greșeala vieții ei care o va costa. Își va pierde definitiv cariera politică. Sunt dezvăluiri incendiare ale jurnalistului Dan Andronic. Surse guvernamentale au dezvăluit că Dăncilă s-a văzut cu un om extrem de controversat, condamnat la trei ani de pușcărie.

“Viorica Dăncilă a avut o întâlnire greu de explicat într-o țară normală. Surse guvernamentale ne-au furnizat date despre aceasta, fiind vorba despre un gest fără precedent la Palatul Victoria.

Am mai scris despre influența imensă pe care fostul senator PSD Ică Voinea o are pe lângă premierul Viorica Dăncilă. Despre modul în care acesta, alături de Cristian Burci, patronul ziarului ”Adevărul”, au instituit un Cerc de Fier în jurul premierului. Completat de șeful Cancelariei, Costin Mihalache și cei doi consultanți politici, Anton Pisaroglu și Radu Negulescu. Însă jucătorul principal în acest balet de putere se dovedește a fi Ică Voinea.

O demonstrație a fost făcută zilele trecute când Ică Voinea l-a introdus la premierul Viorica Dăncilă pe afaceristul Costinel Silviu Dinulescu, un speculator imobiliar condamnat definitiv la trei ani de închisoare într-un dosar instrumentat de DIICOT Craiova.

Acesta a fost prezentat premierului Dăncilă ca fiind un om persecutat de DIICOT Craiova, o sursă care poate dezvălui mai multe lucruri despre încrengăturile de interese din jurul traficului de persoane și legăturilor dintre polițiști, interlopi, procurori. Numai că premierul Viorica Dăncilă nu cunoștea întreaga poveste a acestuia.

Discuția a durat câteva ore, însă până în acest moment nu am reușit să aflăm care a fost reacția premierului. Interesul acesteia era legat de cazul Monstrului din Caracal, dar și de posibilele complicități între autorități și clanurile interlope din Craiova și Caracal.

Cert este că întâlnirea, total neobișnuită pentru nivelul de protecție de care trebuie să se bucure un prim-ministru, a avut loc la inițiativa lui Ică Voinea, legăturile acestuia cu omul de afaceri mai sus menționat fiind făcute prin intermediul unui nepot, Remus Voinea. Implicat alături de Dinulescu în afaceri imobiliare.

În 2015, ”Costinel Silviu Diculescu, soţia sa, Lia Roxana, dar şi cântărețul Nelu Anca au fost trimişi în judecată pe 23 aprilie 2012, toţi fiind acuzaţi de constituirea unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Dosarul în cazul celor trei inculpaţi a fost instrumentat de procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Craiova, care au stabilit că, în perioada 2007 – 2011, Diculescu împreună cu soţia sa şi cu Nelu Anca au constituit un grup infracţional cu scopul comiterii infracţiunii de înşelăciune.

Procurorii au reținut că, în calitatea sa de reprezentant al agenţiei Patria Imobiliare din Craiova, agenţie administrată de soţia sa, Costinel Silviu Diculescu a întocmit mai multe antecontracte de vânzare-cumpărare cu mai multe persoane, cărora le-a promis construirea unor case în comuna Malu Mare, dar şi vânzarea imobilelor şi terenurilor prin intermediul agenţiei Patria Imobiliare.

După ce a încasat însă banii, Silviu Diculescu „a refuzat să încheie contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică“, au precizat procurorii DIICOT în rechizitoriul prin care au dispus trimiterea în judecată a celor trei inculpaţi. Anchetatorii au mai stabilit că Diculescu a înstrăinat către terţi, cu ajutorul soției sale și al lui Nelu Anca, o parte dintre imobilele în care, în unele cazuri, părţile vătămate locuiau de ani buni, iar pentru altele a contractat noi împrumuturi la diverse unităţi bancare.

De asemenea, în timpul cercetărilor, procurorii au obţinut probe care au arătat că Nelu Anca i-a dat bani cu camătă lui Diculescu, susţinând astfel financiar proiectul imobiliar. Anchetatorii au mai explicat că, pentru obţinerea de profit, Anca a acceptat prejudicierea mai multor persoane, prin vânzarea către terţi a caselor în care locuiau”, potrivit unui articol publicat de Gazeta de Sud.

Silviu Diculescu a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare”, sunt dezvăluirile jurnalistului Dan Andronic pe evz.ro.