Ies la iveală amănunte absolut incredibile despre unul dintre oamenii de încredere ai europarlamentarului USR-PLUS, Dacian Cioloş. Generalul Irina Alexe, de la USR-PLUS, ar fi fost avansată ilegal în grad de către doi foşti miniştri.
Irina Alexe tocmai a ajuns secretar de stat în Ministerul de Interne, la propunerea USR PLUS. Trecutul acesteia este însă unul spectaculos. Alexe a ajuns general de poliție la doar 35 de ani. A fost avansată în grad pe repede înainte de miniștrii Marian Săniuță și Vasile Blaga, de la PSD și PNL.
Omul lui Cioloş, promovare rapidă
Alexe a promovat rapid pe funcţii. A obținut patru grade: de la inspector principal la comisar șef de poliție în patru ani consecutivi fără ca cei doi miniștri să respecte Legea 362/2002 prin care a fost adoptat Statutul polițistului.
Dacă se respecta legea, jurista Irina Alexe ajungea de la gradul de inspector principal la comisar șef de poliție în minimum zece ani. Așa, a reușit să se pensioneze în 2016, cu gradul de chestor de poliție, adică general, la doar 42 de ani.
Primeşte o pensie uriaşă
Acum primește şi o pensie uriaşă. Peste 13.000 lei pe lună, mult mai mare față de salariul de 10.100 lei pe care l-a avut în ultimul an de activitate. Pensia de lux o va cumula cu salariul public de secretar de stat. Irina Alexe a fost susținută de Dacian Cioloș, copreședinte USRPLUS, pentru fi numită de premierul Florin Cîțu în funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne, conform newsweek.ro.
Ministrul Marian Săniuță, de la PSD, a condus ministerul Afacerilor Interne în perioada 15 iunie – 28 decembrie 2004. Cu câteva zile înainte de a preda mandatul de ministru, pe 21 decembrie 2004, a avansat-o pe Irina Alexe în gradul de subcomisar de poliție, echivalentul gradului militar de maior.
La șefia Ministerului de Interne a urmat liberalul Vasile Blaga, actual europarlamentar. Acesta a avansat-o pe repede înainte de două ori, fără a respecta Legea 360/2002, care reglementa Statutul polițistului.
Pentru a putea fi avansată în gradul de comisar de poliție, Irina Alexe trebuia să aibă minim patru ani în funcția de subcomisar de poliție. Ea putea fi avansată legal în gradul de comisar de poliție de abia pe 21 decembrie 2008. Dar legea nu a fost un impediment pentru avansarea în grad: ministrul Vasile Blaga i-a dat gradul de comisar de poliție pe 15 iulie 2005. Adică cu trei ani mai devreme.
Tot ministrul Vasile Blaga i-a acordat și următorul grad, de comisar șef de poliție, deși Irina Alexe trebuia să stea în gradul de comisar o perioadă de minimum trei ani.
În perioada 3 octombrie – 23 decembrie 2009, Vasile Blaga a fost numit ministru interimar al Afacerilor Interne. El era ministru plin la Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței încă din decembrie 2008. Pe 30 noiembrie 2009, ministrul interimar Vasile Blaga a decis să-i acorde Irinei Alexe gradul de chestor de poliție. Adică de general de poliție cu o stea. Și de această dată, gradul de general l-a primit mai devreme decât prevedea Statutul polițiștilor. Cu o zi.