Au apărut informații de ultim moment despre vizita pe care liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a făcut-o în SUA.
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, s-a întâlnit marți, 9 aprilie, la Washington, cu Mike Pence, vicepreședinte SUA și președinte ex-officio al Senatului SUA și cu gen.lt.(r) Keith Kellogg, consilierul pentru securitate națională al vicepreședintelui SUA. Această precizare a fost făcută într-un comunicat al Senatului.
Potrivit Newsweek, întâlnirea liderilor ALDE cu oficiali guvernamentali din SUA „în săptămâna 8 aprilie” a fost asigurată de firma Mercury Public Affairs. Aceasta “a depus la registrul în care sunt înregistrate contractele de lobby cu entități străine un contract cu ALDE, care prevede că Mercury Public Affairs va asigura liderilor ALDE întâlniri cu oficiali guvernamentali din SUA în săptămâna 8 aprilie. Contractul, în valoare de 50.000 de dolari, acoperă exact perioada în care președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, s-a aflat la Washington DC și s-a întâlnit cu vicepreșdintele Mike Pence. Din partea ALDE, legătura cu compania de lobby a fost asigurată de Cristian David, „chief of staff”, adică șef de cabinet”, susține sursa citată.
ALDE a fost reprezentată în SUA de compania Keystone Strategic Advisers. “Keystone Strategic Advisers a încheiat, la rândul ei, un contract cu Mercury Public Affairs, pentru a atinge obiectivele solicitate de ALDE, respectiv întâlniri cu oficiali guvernamentali americani. Din documentele depuse conform Foreign Agents Registration Act, reise că „clientul” va plăti către Mercury Public Affairs 50.000 de dolari, în trei tranșe: 10.000 de dolari la execția înțelegerii, 20.000 USD la 5 mai și alți 20.000 USD la 5 iunie”, au susținut jurnaliștii de la Newsseek.
Trebuie amintit că în urmă cu ceva vreme în presă au apărut informaţii referitoare la faptul că PSD ar fi plătit 100.000 de dolari unei firme de lobby din Statele Unite pentru a aranja întâlniri între liderul partidului, Liviu Dragnea, vicepreşedintele american Mike Pence şi preşedintele Camerei Reprezentanţilor. Atunci Liviu Dragnea a declarat că partidul nu a plătit niciun leu vreunei firme americane care să-i faciliteze întâlniri în SUA cu oficiali americani.