Pe 31 ianuarie 1970, Consiliul de Stat a emis unul dintre cele mai ciudate decrete, prin care infractorii străini puteau să-și răscumpere libertatea. Nici nu vreau să mă gândesc ce ar însemna o asemenea inițiativă în zilele noastre! Este ciudat nu numai din cauza ideii de a plăti pentru zilele de pușcărie pe care le dicta o instanță, ci și pentru că la acea vreme România nu era vreun paradis al străinilor și nici nu începuse foamea de valută a lui Nicolae Ceaușescu, ideea plății datoriei externe venind mult mai târziu. Practic, decretul nu are nici o explicație. Totuși el a existat.
E vorba de Decretul 24/31.01.1970, ”privind urmărirea şi judecarea unor infracţiuni, depunerea unei cauţiuni şi înlocuirea, în anumite cazuri, a executării pedepsei închisorii prin obligarea la plata unei amenzi”.
Cauțiunea la comuniști
Legea se referea la străinii care nu aveau domiciliul în România. Pe lângă prevederea că urmărirea penală nu putea ține mai mult de 10 zile, la articolul 9 se spunea:
Cauţiunea pentru asigurarea executării pedepsei se stabileşte prin apreciere, în raport cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvîrşită şi cu periculozitatea acesteia, fixindu-se ca echivalent al unei zile de închisoare o sumă de la 25 la 300 lei.
Citește continuarea pe site-ul Evenimentul Istoric!