Avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, a declarat că locuința lui Gheorghe Dincă este înfricoșătoare și „miroase peste tot a cadavru”, conform Mediafax.
„Nu vorbesc numai despre subsol. Această casă, în integralitatea ei, mai ales parterul, inclusiv curtea, inclusiv acea încăpere unde a ținut fetele, cu patul acela de fier înfiorător, miroase totul a cadavru. Și din pământ iese mirosul”.
„Încăperea aceea este numai un pat de fier foarte gros, montat, ancorat în perete. Este absolut înfiorător, un dezastru organizat, miroase peste tot. Nu miroase numai în încăpere, mirosul iese din pământ, din subsol, din camera aceea, din pereți, miroase a cadavru peste tot”, a spus avocatul.
Avocatul Tonel Pop a mai precizat că sunt analizate un laptop, trei telefoane mobile și un aparat foto iar rezultatele nu se vor afla marți pentru că „se copiază automat în anumite softuri, se clonează mediile, dar nu se intră în ele”.
Anchetatorii au reluat marți verificările la locuința lui Dincă, în prezența acestuia. O parte a anchetei vizează și pădurea de la marginea Caracalului unde luni s-a găsit un sac cu oase și cenușă.
Din declarațiile lui Gheorghe Dincă, resturile umane ar fi ale Luizei Melencu, fata de 18 ani dispărută în luna aprilie 2019, deși inițial criminalul spusese că a aruncat trupul în Olt, iar apoi în Dunăre.