Medicul chirurg Mircea Beuran, în vârstă de 67 de ani, a vorbit în cadrul unui interviu pentru Medika TV, despre perioada în care a fost nevoit să se află la secția de terapie intensivă a Spitalului ”Matei Balș” din Capitală, după ce a fost testat pozitiv pentru coronavirus, virusul care a făcut viața grea întregii populații a lumii.
La trei luni după ce s-a infectat cu COVID-19, chirurgul povestește că în luna septembrie a avut o stare de oboseală care nu se justifica dar că a pus-o pe seama unei răceli obișnuite.
„În luna septembrie, […] am avut o stare de oboseală care nu se justifica la ritmul zilei respective și, în general, munca aceasta de spital nu mă obosea defel. Am dormit, în cursul nopții m-am trezit pentru că făceam febră și începusem să tușesc. N-a durat mult, vreo două ore, am transpirat, am adormit la loc, dimineața m-am trezit ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Aceeași stare bună. Am considerat ca un bun început, poate că răcesc. Asta a fost joi spre vineri”, a povestit Mircea Beuran la Medika TV.
Ulterior a povestit că vineri, toată noaptea, a avut iar febră, oboseală de nedescris și a considerat deja că pregătește coronavirusul.
„Vineri, tot noaptea, iar febră, iar tuse și o oboseală de nedescris. Nu puteam să mă dau jos din pat. Îmi dau seama că pregătesc COVID-ul. Nu aveam standardul despre care se știa. O tuse seacă, fără expectorație”.
„Am luat un paracetamol. După mai puțin de două ore, nu mai era nimic. Ca și cum cineva mi-a luat cu mâna starea aceasta. Și-am ajuns sâmbătă […] la un vârf în care oboseala era maximă și febra a scăzut. A rămas tusea, o tuse seacă și, totodată, niște tulburări în articulații. Parcă nu erau ale mele, nu puteam să mișc nici degetele de la mâini și picioare”, a mai precizat Mircea Beuran.
A fost convins că face boala
Mircea Beuran a povestit apoi că a mers să își facă un control amănunțit, suspectând că s-a infectat cu coronavirus.
„M-am dus, convins că fac boala, să fac testul. Bineînțeles că testul a ieșit pozitiv. Ieșind pozitiv, m-am dus la Spitalul Matei Balș, la colegul și prietenul meu, pentru că mai trecusem printr-o gripă aviară, tot cu probleme pulmonare severe, profesorul Adrian Streinu-Cercel”, a povestit doctorul.
”Am rămas într-un spațiu de rezervă. Mi-a făcut un tomograf pulmonar și a venit să-mi spună că trebuie să rămân. Au apărut acele semne clasice de geam mat care erau în ambele arii pulmonare.”
A fost nevoit să ajungă la ATI
După controlul amănunțit, starea de sănătate a chirurgului s-a înrăutățit, motiv pentru care a ajuns la secția de terapie intensivă de la Institutul ”Matei Balș” din Capitală.
„Saturația scădea sub 90. M-au internat direct în ATI. Am avut 17 zile de ATI. Prima săptămână a fost destul de grea, pentru că, dincolo de semnele care apar și dispar, se instala insomnia. Poziția cea mai bună pentru oxigenare era poziția pe burtă. Adică să stai culcat pe abdomen, mâinile erau la perfuzii, la monitoare, incomod, dar de nevoie stai. Nu puteam dormi”, a mai explicat Mircea Beuran.
”După o săptămână am trecut peste această stare. Nu-mi pierdusem mirosul și gustul, dar după două săptămâni s-a instalat și pierderea acestor simțuri. Am mai rămas încă două zile, în așa fel încât să existe siguranța că la externare pot să merg acasă, dar cu un suport de oxigen”, a mai povestit chirurgul.
Sursă foto: INQUAM Photos, Virgil Simonescu