Lovitură grea pentru protejata lui Adrian Țuțuianu! Directoarea care încasa un salariu mai mare decât cel al președintelui Klaus Iohannis, a fost revocată din funcție, marți, chiar de către președintele CNAS.
Mandatele Președinților – Directori Generali (PDG) ai Caselor de Asigurări de Sănătate (CAS) Constanța și Dâmbovița au fost revocate prin Ordine ale Președintelui CNAS, Adriana Cotel.
În data de 5 februarie 2019, Președintele CNAS, însoțit de Corpul de Control al instituției și de Directorul de Resurse Umane, a efectuat o verificare inopinată la sediul CAS Dâmbovița, în urma căreia a dispus revocarea din funcția exercitată cu delegațiea Niculinei Sandu.
În cursul verificării s-a constatat că solicitanții nu aveau acces în sediul CAS Dâmbovița la orele 15.30, deși toate casele județene au obligația, conform HG nr. 1723/2004, ca programul de lucru cu publicul să fie zilnic între orele 8.30 – 16.30, iar o zi pe săptămână între orele 8.30 – 18.30.
Totodată, analiza modului de îndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul de management a dus la constatarea mai multor nereguli grave în activitatea de contractare și decontare a serviciilor medicale, eficiența scăzută a acțiunilor structurii de control din cadrul CAS precum și alte deficiențe care afectează, în ultimă instanță, persoanele asigurate.
Pentru realizarea unui management eficace și de calitate la nivel local, numirea temporară a unei persoane care să exercite cu delegare funcția de PDG va fi decisă pe baza planurilor de management ce vor fi depuse la Președintele CNAS de angajații CAS Dâmbovița care optează în acest sens și îndeplinesc condițiile legale de numire.
Totodată, în urma unui raport de evaluare a activității CAS Constanța, prin care s-a constatat efectuarea de plăți către angajatori de sume aferente concediilor medicale fără respectarea legislației în vigoare, precum și alte deficiențe în calcularea concediilor medicale, în detrimentul asiguraților, a fost decisă revocarea din funcția exercitată cu delegație a lui Mirel George Cristescu.
Mandatul de PDG a fost încredințat cu delegare dnei. Luminița Nagy, care a ocupat până în prezent funcția de director executiv, ca urmare a analizei obiective a rezultatelor evaluărilor performanțelor profesionale pe ultimii ani ale salariaților din cadrul CAS Constanța.
„Pentru CNAS respectul față de asigurat și accesul asiguratului la tratamente sunt priorități. Îmi doresc să nu existe persoane asigurate care să fie private, sub o formă sau alta, de servicii medicale de calitate” – a declarat Președintele CNAS, Adriana Cotel.
Cine este Niculina Sandu, cea care câștiga mai mult decât Klaus Iohannis?
Niculina este fosta directoarea CAS Dâmboviţa, care tocmai a fost pusă pe liber, după ce mai multe nereguli au fost scoase la suprafață. Aceasta a fost susținută de fostul preşedinte al PSD, Adrian Ţuţuianu, deşi nu îndeplineşte nici măcar criteriile minime pentru ocuparea acestei funcţii, susțin medici și angajați ai Casei de Asigurări.
„O dată nu a vrut să-mi dea decât un singur formular, deși eu am peste 3.000 de pacienți. Că așa a vrut el. Apoi a trebuit să vin iarăși. Pe benzina mea, pe banii mei. Nimeni nu-i spune nimic pentru că este susținut politic. Numai în România se poate întâmpla asta. Înveți atâția ani, salvezi atâtea vieți, apoi vine cineva cu studii făcute pe genunchi să te ulimească și să încalce legea. Nimănui nu-i pasă. Spunem la Casa Națională. Nimeni nu ia atitudine. Așa a fost și în cazul Niculinei Sandu, directoarea Casei de Asigurări. Nimeni nu face dreptate. O susține Adrian Țuțuianu, restul nu mai contează”, ne-a dezvăluit un medic de familie din județ.
Absolventă de liceu agricol, Niculina Sandu s-a angajat la CAS Dâmboviţa, fără să aibă studii superioare. Liderul Sindicatului Independent al Funcţionarilor Publici, Ion Oproiu susţine că aceasta a dat de mai multe ori examenul pentru a putea fi admisă pe un post de simplu referent cu studii medii. Promovarea ei s-a petrecut precum în basmele cu Harap Alb, a crescut într-o zi cât alţii în 10. Mult mai târziu decât normal, în timp ce era angajată a CAS, actuala directoare a început studiile economice la Universitatea Valahia din Târgovişte, pe care le-a finalizat în 5 ani și pe care le-a făcut la distanță. Apoi a ajuns director Economic şi imediat director interimar al CAS Dâmboviţa, unde, potrivit lui Ion Oproiu are un salariu de 18.000 de lei pe lună.
Niciun medic cu care CAS Dâmbovița are contract nici măcar nu se apropie de acest salariu. Semn că în județul Dâmbovița, valoarea e privită cu susul în jos de mai marii din politică.
Atât Ion Oproiu, cât şi angajaţi ai CAS Dâmboviţa susţin că nimic nu ar fi fost posibil fără sprijinul politic de care aceasta beneficiază şi că în spatele acestei numiri stă chiar Adrian Ţuţuianu, care ar ordona controale la medicii care îl „supără”, fiind recunoscut în judeţ ca un om deosebit de răzbunător, care nu ezită să-şi folosească influenţa ori de câte ori are chef. Poveştile din interiorul partidului sunt de-a dreptul alarmante şi aşteptăm cu interes şi poziţia domnului Ţuţuianu în acest sens.
În ciuda experienței educaționale precare, Niculina Sandu a umilit mai mulți medici de-a lungul timpului. Când au încercat să se plângă, acești au fost bombardați cu controale și amenzi.
Plângeri penale… dar unde este Justiția?
Şi într-adevăr multe plângeri ale medicilor au curs către CNAS şi chiar către Parchet, pentru practicile abuzive întreprinse de angajaţi ai CAS Dâmboviţa. Doar că acestea au rămas mereu nesoluţionate, iar cei care au avut de comentat s-au trezit cu controale şi amenzi fără număr. (Despre un caz cutremurător în acest sens puteţi citi AICI.)
De ce? Poate şi pentru că întreaga familie Sandu ocupă funcţii publice de conducere în judeţul Dâmboviţa, deşi performanţele lor în Educaţie ridică totuşi multe semne de întrebare.
De exemplu unul din fraţii Niculinei Sandu, Gheorghe Sandu este fost director în cadrul ANAF, actual primar PSD în comuna Dragodana din judeţul Dâmboviţa. Soţia acestuia lucrează în Ministerul Agriculturii sau cel puţin lucra în anul 2014, potrivit declaraţiei de avere.
„Fratele lui Gheorghe Sandu, este şeful Biroului Vamal Dâmboviţa, iar cumnata acestuia, Ionela Sandu, este comisarul şef la OJPC Dâmboviţa, ambele numiri fiind făcute cu sprijinul lui Țuțuianu”, scrie presa locală.
Şi cumnatul Niculinei Sandu, Sorin Sandu ocupă o funcţie publică de conducere. Este actual şef Poliţie în oraşul Moreni din judeţul Dâmboviţa, după ce a fost în trecut adjunct la Poliţia Municipiului Târgovişte.
Domnul Adrian Ţuţuianu nu a dorit să ne mai răspundă după ce i-am indicat faptul că angajaţi ai CAS Dâmboviţa au declarat cu martori că sunt trimişi de el să sancţioneze anumiţi medici de pe „lista neagră”. Este vorba inclusiv de părinți ai unor jurnaliști care l-au deranjat cu diverse articole.
În final, se pare că s-a făcut dreptate, chiar și fără ajutorul acestuia. Niculina Sandu a fost revocată, ieri, din funcție.