Dezvăluiri șocante în cazul miilor de kilograme de cocaină care au fost găsite în Marea Neagră. Sistemul de supraveghere ar fi fost oprit intenționat și nu este exclusă o implicare directă a Poliției de Frontieră, afirmă surse informate.

Sistemele de supraveghere video la mare distanță amplasate pe coasta Mării Neagră au căzut parțial de cel puțin trei ori în perioada când drogurile descoperite în aprilie pe litoral și în apa mării au intrat în România, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul anchetei. Procurorii DIICOT investighează dacă traficanți sârbi știau sau nu că sistemele electronice de supraveghere a granițelor nu funcționau sau a fost o întâmplare și cine sunt românii care i-ar fi putut ajuta.

Poliția de Frontieră susține, într-un răspuns pentru G4Media.ro, că ”a avut o contribuție importantă în instrumentarea cazului în iar acest lucru a fost posibil atât cu ajutorul sistemului SCOMAR care funcționează în zonele de competență ale Gărzii de Coastă la Marea Neagră, dar și cu mijloacele tehnice aflate în dotare, inclusiv cele de mobilitate navală și terestră”