Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat vineri, la Ungheni, că România, din 2007 până astăzi, a înregistrat revendicări de 2,2 miliarde de euro, cu care s-ar fi putut construi kilometri de autostrăzi şi că nu greşeşte dacă afirmă că aceasta este o taxă pe prostie.
„România, din 2007 până astăzi, a înregistrat claim-uri, revendicări, de 2,2 miliarde de euro pe feroviar şi pe rutier! Ne putem imagina câţi kilometri de autostradă puteam realiza noi cu 2,2 miliarde de euro? Nu contest, în acest domeniu sunt revendicări, este firesc, în toată lumea e aşa, dar 2,2 miliarde de euro cred că nu greşesc când spun că asta e taxa pe prostie, ca să nu spun că e altceva. La dimensiunea asta au ajuns claim-urile în România în 12 ani”, a spus Lucian Bode, în cadrul unei întâlniri cu constructorii unor loturi de autostradă şi cu furnizorii acestora.
„Aceste revendicări să se şi plătească, să se facă plata în timpul execuţiei lucrărilor. Cu aceşti bani nu ar trebui să mai ajungem să avem întârzieri la plata subcontractorilor, furnizorilor, şi să nu poţi să ţii ritmul lucrărilor”, au concluzionat antreprenorii, potrivit Agerpres.