Devine din ce în ce mai clar că autoritățile au ucis-o, defapt, pe Alexandra, fata din Caracal dată dispărută. Mai precis incompetența și lipsa de implicare a diverselor structuri ale statului au condus la acest deznodământ. Astăzi s-a aflat că cei implicați în caz au știut despre situația din casa presupusului criminal cu mult timp înainte.
O vecină din Caracal a lui Gheorghe Dincă, suspectul în cazul dispariției Alexandrei, a sunat la 112 de două ori, la ora 3, apoi la 5 dimineața în noaptea de 24 spre 25 iulie ca să raporteze o activitate suspectă în fața porții acestuia. Femeia a sunat cu câteva ore înainte ca fata dispărută, Alexandra Măceșanu, să sune și ea la 112 în jurul orei 11, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Practic, Poliția avea o posibilă locație suspectă chiar din dimineața zilei de joi, 25 iulie. Ea plecase de acasă din localitatea Dobrosloveni către Caracal.