Dezvăluri exclusive. Căderea lui Trump, femeia incendiată la Ghimpați și închiderea piețelor. Față-n-față cu Florian, Mirel și Alecu

Florian Bichir, Mirel Palada și Alecu Racoviceanu s-au întâlnit din nou pentru o discuție fără restricții despre subiectele zilei. Nu vor lipsi informațiile de ultimă oră despre cel mai mediatizat caz de violență al acestei perioade: misterul femeii incendiate la Ghimpați.

Însă, prima temă este, fără îndoială, lupta declanșată din senin de Guvernul Ludovic Orban cu piețarii din toată țara. Luată în pripă, măsura de a închide piețele agroalimentare, odată cu târgurile și talciocurile, a lovit ca un trăsnet într-o țară obișnuită cu proviziile de toamnă. Parctic, guvernanții s-au trezit cu un nou război. Atacați de producători și de comercianți, ba chiar și de primarii marilor orașe, indiferent de culoarea lor politică, membrii executivului fac pași înapoi, permițând artificii ca să nu existe o barieră între clienții produselor tradiționale și vânzători. În plină campanie electorală, un astfel de gest poate avea costuri mari.

Statele Unite pare să își fi ales conducătorul. Donald Trump a rupt tradiția americană și nu a câștigat al doilea mandat la Casa Albă. Pe lângă obișnuitele temeri economice, militare care apar de câte ori se schimbă administrația de la Washington, de data aceasta miza pare a fi mult mai mare: a căzut ultimul bastion al conservatorismului?