Procesul verbal de predare-primire a amplasamentului, încheiat la data de 1 august 2023, constituie Ordin de începere a lucrărilor la obiectiv.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2017 și Regulamentului A.S.F. nr. 5/2018, S.N.G.N. Romgaz S.A. a informat acționarii și investitorii asupra faptului că, în data de 3 aprilie 2023 a fost încheiat Contractul de achiziție nr.40928/03.04.2023 cu Duro Felguera S.A., având ca obiect „Finalizarea lucrărilor și punerea în funcțiune a obiectivului de investiții: «Dezvoltarea Centralei Termice (CTE) Iernut prin construcția unei centrale termoelectrice noi, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze»”.
Termenul de finalizare a obiectivului de investiții este de 16 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor, cu posibilitatea de prelungire conform prevederilor contractului.
Răzvan POPESCU, Director General al ROMGAZ: „În data de 1 august 2023, prin emiterea ordinului de începere a lucrărilor, realizarea Centralei cu o putere instalată de 430 MW de la Iernut, un proiect strategic pentru ROMGAZ cât și pentru România, intră în linie dreaptă. Astfel, reușim să continuăm proiectul de investiții și să trecem efectiv în etapa de derulare a noului contract pentru punerea în funcțiune a centralei în cel mai scurt timp posibil. Monitorizam cu atenție derularea contractului pentru finalizarea lucrărilor și vom continua să informăm periodic piața de capital și investitorii în raport cu progresele înregistrate.”