Dezvoltarea durabilă, o preocupare pentru o treime din firmele autohtone

Companiile românești sunt din ce în ce mai active în ceea ce privește raportarea asupra dezvoltării durabile, arată o analiză efectuată de KPMG. Dacă în 2006 doar 24% din primele 100 companii din România, în funcție de cifra de afaceri, raportau cu privire la aspecte ale dezvoltării durabile, în prezent numărul lor a crescut la 34%.

Raportarea privind performanța în domeniul dezvoltării durabile reprezintă o modalitate importantă prin care o organizație își gestionează impactul economic, social și asupra mediului înconjurător și in acelasi timp, un mod de creștere a transparenței cu privire la aspectele non-financiare ale afacerii.
„Acestea sunt niște constatări extrem de interesante care pregătesc terenul pentru ca raportarea privind dezvoltarea durabilă să devină esențială în anii următori”, a spus Geta Diaconu, director al departamentului de consultanță în domeniul Dezvoltării Durabile din cadrul KPMG. „Raportarea nu este doar o reflectare a angajamentelor reale și realizărilor obținute de companii, raportarea este în același timp un factor care contribuie la transformarea modului în care își desfășoară activitățile. Motivul este că o astfel de integrare suplimentară în ciclul de management și control, similar raportării financiare, va deveni chiar și mai relevantă decât în prezent,” a mai spus ea.
Companiile din întreaga lume monitorizează și raportează performanțele înregistrate în domeniul dezvoltării durabile pentru a-și îmbunătăți operațiunile, reiese dintr-un nou sondaj la care au participat 5.000 de utilizatori si autori de rapoarte privind dezvoltarea durabilă.
Potrivit sondajului, 65 % dintre companiile respondente au indicat că principalul motiv al raportărilor asupra performanțelor lor în domeniul dezvoltării durabile a fost acela de a-și îmbunătăți procesele interne. Nouăzeci și șapte la sută dintre persoanele care citesc astfel de rapoarte au spus că raportarea în sine este un indicator al faptului că o companie își îmbunătățește performanțele în domeniul dezvoltării durabile.
Investitorii consideră că cel mai important factor în creșterea încrederii într-o companie îl reprezintă datele privind performanțele acesteia. Șaptezeci la sută dintre respondenți au indicat că raportul privind dezvoltarea durabila, este principalul factor în încrederea pe care o au în angajamentul de dezvoltare durabilă asumat de o companie. 
Sondajul, efectuat în 2010 în rândul unui număr de 5.000 utilizatori și autori de rapoarte asupra dezvoltării durabile, a fost solicitat de Global Reporting Initiative (GRI) și realizat de către Futerra Sustainability Communications, SustainAbility Ltd. și KPMG.
„Raportarea privind dezvoltarea durabilă a căpătat o amploare dincolo de așteptări”, a spus Solitaire Townsend din cadrul Futerra Sustainability Communications, unul dintre autorii raportului. „Apariția noilor tehnologii înseamnă că informațiile pot fi obținute din scanarea smartphone-urilor. Noii cititori de pe piețele emergente discută despre ce au citit și își aleg angajatorii, investițiile și achizițiile în funcție de datele ESG”, a adăugat el.