Consultanţii companiei estimează că până la finalul anului va mai fi începută construcţia a alţi 160.000 mp.
„Piata de retail a rămas activă în primele trei luni ale anului 2012, în ceea ce priveşte construcţiile noi, atât în Bucureşti, cât şi la nivelul ţării. 5.000 mp de spaţii comerciale au fost livraţi pe piaţă în acest interval – suprafaţa extinderii realizate de NEPI şi Carrefour la Braşov“, spun autorii studiului.
În 2011, stocul de centre comerciale livrate a fost similar cu cel livrat în 2009. După un prim semestru liniştit, circa 180.000 mp de spaţii noi au fost livrate în piaţa de retail în cea de-a doua jumătate a anului, cuprinzând patru centre comerciale noi şi o extindere. Diferenţa majoră faţă de anii anteriori a fost reprezentată de proporţia retailerilor alimentari în totalul spaţiilor nou deschise, această proporţie atingând aproape 30% din suprafaţa închiriabilă, cea mai ridicată din 2002.
Pe segmentul parcurilor comerciale, deschiderea de noi proiecte în cea de-a doua parte a anului 2011 a adus încă 98.500 mp suprafaţă închiriabilă, cuprinzând atât deschideri de parcuri comerciale noi (Colosseum Bucureşti, Cora Drobeta, Botoşani Shopping Center), cât şi extinderi de galerii (European Retail Park Brăila, Jupiter City Piteşti).