Firma cu capital turcesc Plus Development, dezvoltatorul complexului My Dream Residence din nordul Capitalei, a depus la Tribunalul Municipiului Bucureşti (TMB) o cerere de intrare în procedura de insolvenţă.

„Analizând situaţia de fapt şi având în vedere protejarea proiectului, dezvoltatorul a decis deschiderea procedurii de reorganizare sperând ca problemele apărute datorită mediul economic actual să fie rezolvate în cel mai scurt timp”, au declarat reprezentanţii Plus Development.

Dosarul privind intrarea în procedura de insolvenţă a fost înregistrat la TMB pe 27 noiembrie şi are ca prim termen de judecată 9 decembrie.

My Dream Residence, singura investiţie a firmei în România, este construit în zona cartierului Pipera, pe un teren de 10.000 de metri pătraţi şi cuprinde trei imobile totalizând 180 de apartamente. Lucrările de construcţie au fost finalizate la începutul acestui an, cu o întârziere de circa şase luni.

Şi constructorul proiectului este în insolvenţă

Reprezentanţii dezvoltatorului nu au dorit să ofere detalii despre numărul locuinţelor achiziţionate în cadrul complexului. Unul dintre cumpărători este însă fondul de investiţii norvegian Be Igloo, care deţine 25 de locuinţe în complex. Firma Plus Development este controlată de familia Berberoglu din Turcia.

Constructorul ansamblului rezidenţial a fost firma B&A Construcţii, cu capital turcesc, aflată în prezent în procedura de insolvenţă.

Reprezentanţii administratorului judiciar, firma Global Insolvency, au declarat că Plus Development datorează peste trei milioane de euro firmei de construcţii.

„Suntem surprinşi de poziţia administratorului judiciar care a omis să menţioneze că şi Plus Development este creditor al B&A Construcţii şi că suma solicitată de antreprenorul general este în litigiu. Considerăm că administratorul judiciar are obligaţia de a analiza cererile ambelor părţi adoptând o poziţie neutră”, au arătat reprezentanţii dezvoltatorului.

În replică, administratorul judiciar al B&A Constructii susţine că nu ştie despre o datorie a constructorului către Plus Development.

„Nu avem cunoştinţă despre o datorie către Plus Development, prin asta înţelegând o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Este adevărat că pe rolul instanţelor judecătoreşti există o serie de procese având acest obiect însă până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti într-unul dintre aceste dosare nu putem da un punct de vedere”, a declarat Sorin Predescu, reprezentantul administatorului judiciar al B&A Construcţii.

Lupta dintre antreprenori şi dezvoltatori

În opinia sa, criza de pe piaţa imobiliară a aruncat în aer relaţiile dintre dezvoltatori şi antreprenori, fiecare încercând să-şi rezolve o parte din probleme pe seama celuilalt.

„De obicei rămân «descoperiţi» antreprenorii care nu-şi mai încasează facturile, li se execută garanţiile, fronturile de lucru dispar sau se restrâng dramatic, cu consecinţe devastatoare în planul menţinerii ordinii în propriile firme şi în relaţiile cu proprii furnizori sau subcontractori”, a adăugat Predescu.

În ultima perioadă mai mulţi dezvoltatori şi firme de construcţii au solicitat intrarea în procedura de insolvenţă din cauza problemelor de lichiditate şi pentru a se proteja împotriva creditorilor.

SURSA: Mediafax