Ministerul Finanţelor Publice a redus de la 25 de milioane de lei la 6,7 milioane de lei pragul minim al cifrei de afaceri la companiile mijlocii administrate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti.
Astfel, Administraţia finanţelor publice pentru contribuabili mijlocii, din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, administrează, de la 1 august, companiile cu domiciliul fiscal în Bucureşti cu o cifră de afaceri cuprinsă între 6,7 milioane de lei şi 70 de milioane de lei, faţă de o cifră cuprinsă între de 25 de milioane de lei şi 70 de milioane de lei până la data menţionată.
Finanţele au modificat, în acest sens, un ordin din 2006 al ministrului de resort, care stabilea că direcţia Bucureşti va administra companiile cu afaceri cuprinse între 25 de milioane de lei şi 70 de milioane de lei.
Potrivit comunicatului, începând cu aceeaşi dată, obligaţiile bugetare datorate de contribuabilii mijlocii vor fi achitate în conturile IBAN deschise la Activitatea de trezorerie şi contabilitate publică a Municipiului Bucureşti.
De asemenea, declaraţiile fiscale, deconturile privind taxa pe valoarea adaugată, raportările semestriale şi anuale vor fi depuse prin poştă, on-line sau la sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti.
SURSA: Mediafax