Diana Șoșoacă a fost implicată într-un nou scandal, în direct. Mai exact, a fost invitată în cadrul unei emisiuni la o dezbatere pe tema pandemiei COVID și a vaccinării, iar în timpul discuțiilor, aceasta a răbufnit.
Diana Șoșoacă, dar și un procuror italian pe nume Angelo Georgianni au fost prezenți în cadrul unei emisiuni de la Realitatea Plus, participând la o dezbatere privind pandemia de coronavirus, dar și vaccinarea.
Procurorul italian a pus la îndoială existența pandemiei, dar și eficiența vaccinurilor, lansând acuzații grave, iar Diana Șoșoacă i-a susținut toate declarațiile. În același timp, senatoarea a mai precizat că nu crede în decedații din cauza pandemiei, dând vina pentru uciderea a milioane de oameni cu vaccinurile anti-COVID.
Ceilalți invitați au avut însă o altă părere pe care au încercat să o argumenteze atât prin studii cât și prin dovezi, lucru care a enervat-o pe Diana Șoșoacă. Mai exact, Diana Șoșoacă l-a acuzat pe Val Vâlcu că l-a jignit pe procurorul italian deși jurnalistul doar și-a expus punctul de vedere atunci când i-a fost dat cuvântul, punct de vedere diferit față de cel al Dianei Șoșoacă și al lui Angelo Georgianni.
Diana Șoșoacă a răbufnit în direct
„Au jignit un mare magistrat. Aveți un invitat străin, dacă sunteți gazdă, respectați-l ca atare”, a spus Diana Șoșoacă, la Realitatea Plus
„Aceste cuvinte, așa zisa jignire este doar o minciună în gura dumneavoastră, alături de o carie.”, i-a spus Val Vâlcu.
Jurnalistul a încercat să îi explice Dianei Șoșoacă că teoriile conspiraționiste nu pot fi luate în calcul, iar senatoarea a explodat. L-a întrerupt în mod repetat pe jurnalist, dar și pe ceilalți invitați. Deși a fost avertizată că i se va închide microfonul, senatoarea a continat.
Întrebată de jurnalistul Val Vâlcu cu ce a fost jignit procurorul italian, Diana Șoșoacă susține că acesta nu este lăsat să vorbească și să își expună punctul de vedere. În acest context, jurnalistul a acuzat-o pe senatoare că minte, afirmațiile sale fiind false.
”Doamnă, mințiți încontinuu. Minciuni! Spuneți cu ce l-a jignit cineva pe acest om, altfel tot ce spuneți este o minciună. Faceți niște afirmații mincinoase”, a mai spus Val Vâlcu.