Senatoarea Diana Șoșoacă a dezvăluit recent, în cadrul unui interviu acordat omului de televiziune Dan Bittman pentru EVZ Capital, că a fost „luată de pe stradă” și amenințată cu un pistol, în urma unor retrocedări.
Diana Șoșoacă, interviu exploziv!
Diana Șoșoacă a vorbit în interviul respectiv despre situația în care se află avocații din România și dificultățile cu care aceștia se confruntă. Amintim că videoclipul integral poate fi vizualizat la finalul articolului.
„Gândiți-vă totuși ce am ajuns ca avocați, de la perioada regalității, când eram una dintre cele trei profesii care erau primite la balul regal. Deci, erai cineva ca avocat. Aduceți-vă aminte că avocații făceau inclusiv acte pe care acum le faci numai la notariat. Notarii s-au luptat foarte bine pentru interesul lor și au preluat din prerogativele noastre. Mai multe, au introdus acum legislația medierii. La un moment dat, a fost obligatorie, acum este lăsată la atitudinea părților, este opțională.
Noi, ca avocați, facem medieri, negocieri, din facultate învățăm. Vii tu și pui într-o situație juridică orice absolvent de orice facultate să facă mediere, în condițiile în care tu trebuie să știi, să ai cunoștințe temeinice, astfel încât actul tău de mediere să nu încalce dispoziții legale și mai ales constituționale?
Acum, cu tot respectul pe care îl am pentru toate profesiile din această țară, dar nici eu nu mă apuc să fac operații. Eu pot să vorbesc din punct de vedere legal sau, având în vedere că sunt specializată și pe malpraxis medical, pot să-mi expun un punct de vedere dar în niciun caz nu m-aș apleca atât de mult încât să îi spun unui medic cum să facă o operație”, a declarat Diana Șoșoacă în interviul respectiv.
Șoșoacă, despre interesele de la nivelul entităților de conducere
Senatoarea este de părere că „nu poți să îl pui” pe omul „are nu are nicio legătură cu mediul juridic” să „transpună o tranzacție pe care” avocații o fac „de când există avocatura.”
„Nu poți să îl pui pe acel om, care nu are nicio legătură cu mediul juridic, să-ți transpună o tranzacție pe care noi avocații o facem de când există avocatura. (…) După 2-3 luni de cursuri, hai să fim serioși. Nu poți în 2-3 luni de cursuri să înveți nici Constituția, nici deciziile Curții Constituționale, nici Codurile. De abia le știm noi și ne jucăm cu ele după zeci de ani de experiență. De aici au ajuns la probleme”, spune senatorea.
În continuare, aceasta a punctat că „la nivelul acestor entități de conducere există interese”.
„Să știți că și la nivelul acestor entități de conducere, există și acolo interese. (…) De exemplu, eu am susținut interesele avocaților în senatul României. Au dat pe toate grupurile de avocați. Ne-a răzbunat pe toți după care au început să mă înjure într-un stil fantastic, deși eu mă luptam acolo pentru drepturile avocaților”
Senatoarea dezvăluie cum a fost amenințată
Astfel, Dan Bittman a punctat că senatoarea a ajuns „unda dintre cele mai incomode și înjurate persoane din România”. Mai apoi, acesta a întrebat de ce s-a ajuns în acest punct și de ce nu este posibilă o discuție civilizată.
„Este fără precedent. Pentru că nu își doresc”, a răspuns avocatul, înainte ca Bittman să întrebe dacă „e atât de mare mafia”.
„Este mai mare decât mafia italiană, în opinia mea. Eu ca avocat știam foarte multe lucruri dar ceea ce am decelat din postura de senator, credeți-mă că a întrecut orice imaginație a mea și sunt un om care a văzut enorm de multe, a avut și atentate împotriva lui”, a completat senatoarea, înaintea ca Dan Bittman să o întrebe dacă a încercat cineva să îi ia viața.
„Cum să nu. Pentru niște retrocedări, am fost luată de pe stradă, cu un pistol la tâmplă, cu un cuțit la gât. (…) Nu le-am dat actele, le-am spus omorâți-mă dar nu vă voi da actele. (…) Nu și-au închipuit că vor găsi o poziție din partea mea iar următorul pas a fost exact ce am făcut și acum, am găsit toți moștenitorii și i-am pus pe cap și i-am pus să-i despăgubească. La ora asta, din unii dintre cei mai săraci oameni dintr-un cătun, sunt oameni care au o viață decentă datorită negocierii mele și faptului că nu am dat înapoi niciun pas pentru dreptate”, a conchis Diana Șoșoacă.
Sursă foto: YouTube EVZ Capital