Senatoarea Diana Șoșoacă s-a dus glonț în curtea spitalului Marius Nasta. Ea l-a atacat furibund pe ministrul Vlad Voiculescu. „Câți oameni trebuie să mai moară ca dumneavoastră să vă dați demisia? Spuneți! Sunteți pentru a doua oară ministru al sănătății! E dreptul meu! Dumneavoastră sunteți numit!”, a intervenit senatoarea Diana Șoșoacă. Ea l-a luat la întrebări pe Vlad Voiculescu la poarta spitalului, unde ministrul era înconjurat de presă.
„Nu aveți bunul simț să vă dați demisia! 22 de morți la spitalul Matei Balș și până acum nu v-ați dat demisia. Poporul vă cere demisia”, a strigat Diana Șoșoacă. Senatoarea nu a purtat mască de protecție și în tot acest timp a transmis live pe Facebook.
Șoșoacă s-a plâns că l-a sunat de multe ori pe Voiculescu. „N-ați avut decența să răspundeți la solicitările poporului român! Cum vă simțiți când vedeți că oamenii mor sub conducerea dvs? Este adevărat că aceste incendii sunt folosite pentru a privativa sistemul sanitar din România? Dumneavoastră aveți deja planuri pentru a vinde spitalele din România și a le privatiza?” – și-a continuat tirada senatoarea Șoșoacă, în timp ce ministrul Voiculescu se îndrepta către mașină.
Diana Șoșoacă s-a îmbrâncit cu bodyguarzii
Ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, a preferat să nu răspundă interpelărilor.
La un moment dat, senatoarea s-a înfuriat, pentru că cineva de la pază a încercat să o împiedice să înainteze în curtea spitalului.
„Alo, sunt senator! Ia mâna de pe mine! N-ai voie, ia mâna de pe mine! Ăsta e abuz în serviciu! Ia mâna de pe mine, că n-ai voie să pui mâna pe mine! Dă-te la o parte, că ai cuvântul meu că vei păți ce va păți un om care se opune unui demnitar!”, a amenințat Diana Șoșoacă.
„Ce-ați ajuns voi, în România, bodyguarzii, să omorâți oamenii pe străzi? Sunteți vai de capul vostru”, spune Diana Șoșoacă și începe apoi să dialogheze cu presa.
Managerul spitalului a calmat spiritele
La un moment dat, senatoarea este întâmpinată de managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler. Aceasta o întreabă unde este domnul ministru și îi cere să spună ce s-a întâmplat duminică seara la „Marius Nasta”. Cu calm, managerul îi explică și o invită apoi pe senatoare să vină să vadă. Senatoarea revine însă la problema avută cu bodyguarzii care au bruscat-o și au vrut să nu o lase în curtea spitalului. Managerul o asigură că nu a fost dat un astfel de ordin și își cere scuze.
Până să ajungă la secția mobilă a ATI, senatoarea a purtat o discuție cu ziariștii care au vrut să știe de ce nu poartă mască. Ea a spus că e scutită medical, a invocat diverse articole de lege și le-a spus că a mai fost în secții COVID și că nu s-a îmbolnăvit.
În momentul în care a ajuns lângă unitatea mobilă a ATI, managerul a rugat presa să plece și le-a dat asigurări jurnaliștilor că va discuta cu doamna senator. Din acest moment Diana Șoșoacă și-a întrerupt live-ul pe Facebook.