Diana Șoșoacă îl critică din nou pe Călin Georgescu

Președinta partidului SOS România, Diana Șoșoacă, l-a criticat din nou pe fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, susținând că acesta nu a demonstrat nimic concret care să merite a fi luat drept exemplu. Criticile au fost formulate într-un context tensionat, marcat de neînțelegeri în negocierile pentru formarea unei coaliții între partidele suveraniste.

Diana Șoșoacă a răspuns pe pagina sa de Facebook unui comentariu care îi sugera să urmeze exemplul lui Călin Georgescu. În replică, aceasta a afirmat că Georgescu nu a oferit niciun exemplu concret, declarând că „nu văd faptele.”

„Cu scuzele de rigoare, nu are nimic de dat exemplu. Nu văd faptele. Bla bla știu toți”, a spus Diana Șoșoacă.

În aceeași conversație, Șoșoacă a susținut că, la alegerile parlamentare, partidul său s-ar fi clasat pe locul doi, depășind AUR, o afirmație bazată pe declarațiile anterioare ale lui Călin Georgescu.

„O să vedeți și de unde știe. Răbdare”, a adăugat lidera SOS România.

Negocieri pentru o coaliție suveranistă

După alegerile parlamentare, partidele AUR, SOS România și POT au anunțat că intenționează să formeze o coaliție suveranistă. Totuși, negocierile par să fi ajuns într-un impas, pe fondul unor divergențe între liderii partidelor.

George Simion, liderul AUR, a acuzat-o pe Diana Șoșoacă că refuză să sprijine candidatura lui Călin Georgescu la viitoarele alegeri prezidențiale.

Într-un mesaj video, Simion a declarat că discuțiile s-au oprit deoarece „nu vreți să-l susțineți pe Călin Georgescu ca și candidat al suveraniștilor la prezidențiale”.

Diana Șoșoacă a respins acuzațiile lui Simion într-un video postat pe rețelele de socializare. Ea a afirmat că liderul AUR nu a participat la întâlnirile de unificare a forțelor suveraniste și că, în cadrul acestor întâlniri, nu s-a discutat despre candidatura lui Călin Georgescu. De asemenea, Șoșoacă a criticat strategia lui Simion de a-l folosi pe Georgescu pentru a câștiga sprijin electoral.

„Toată lumea știe că nu v-ați înțeles niciodată cu domnul Călin Georgescu, dar e bine să îi folosiți valul, nu? Ca dumneavoastră să creșteți și, când va fi interzis, dumneavoastră să candidați pe cai mari, venind și spunând că l-ați sprijinit”, a declarat Diana Șoșoacă, sugerând că Simion ar avea alte planuri pentru viitoarele alegeri.

Lidera SOS România a subliniat că va continua discuțiile cu reprezentanții desemnați de AUR, în scopul consolidării coaliției. Ea a prezentat și un mesaj de la Claudiu Târziu, lider AUR, care includea o agendă pentru o întâlnire de negociere.