Diana Șoșoacă a reușit să scape de problemele cu ANAF chiar înainte de Revelion, după ce judecătorii au hotărât să-i dea dreptate senatoarei. Statul român este acum bun de plată faţă de Șoșoacă.
Diana Șoșoacă a câștigat procesul cu ANAF
Judecătoria Sectorului 2 a admis, în parte, contestația la executare formulată de senatoarea Diana Șoșoacă împotriva Ministerului Finanțelor Publice prin ANAF. Decizia a fost comunicată pe 29 decembrie 2023, după aproape doi ani de proces. În acest dosar, instanța a amânat de patru ori pronunțarea.
Joi dimineața, judecătorii au hotărât anularea parțială a executării silite. Asta, în baza a două titluri executorii din categoria amenzilor și contribuțiilor de asigurări sociale, emise de ANAF.
În plus, instanța a dispus restituirea către Diana Șoșoacă a sumelor valorificate prin poprire, în baza actelor de executare anulate, precum și restituirea sumei de 700 de lei, cu titlul de taxă judiciară de timbru. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, în termen de zece zile de la comunicare.
Diana Șoșoacă se confruntă cu poprirea conturilor sale din cauza unor datorii la bugetul de stat puse în executare de ANAF. În 2022, fostul șef al ANAF, Lucian Heiuș, a solicitat Senatului să rețină o treime din indemnizația lunară a Dianei Șoșoacă.
“Doamna Şoşoacă are de achitat nişte obligaţii la bugetul de stat şi, din păcate, are un comportament ca orice alt contribuabil rău platnic. În loc să îşi achite obligaţiile pe care le are, inventează duşmani şi lansează şi scenarii fanteziste de multe ori că cineva are ceva cu dumneaei.
Eu am spus-o şi o repet de fiecare dată: din punct de vedere al ANAF-ului, impozitele şi taxele nu au culoare politică. Doamna senator Şoşoacă pentru noi este un contribuabil ca oricare altul”, a declarat Lucian Heiuș.
Miza procesului: 30 de mii de euro
De cealaltă parte, Diana Șoșoacă a precizat că miza procesului cu ANAF este de 30.000 de euro. Datoriile ar fi provenit din amenzi încasate de senatoare pentru nerespectarea măsurilor sanitare în timpul pandemiei. Dar și din alte taxe și impozite neachitate.
”Da, este vorba despre amenzi pe care le-am primit în timpul pandemiei și despre alte sume despre care habar nu am.În cazul amenzilor, majoritatea au fost anulate în instanță, însă ANAF continuă să-mi instituie popriri și executări silite.
Celelalte sume sunt de la cabinet, pe care le-am achitat prin ghiseul.ro. Am plăți făcute în februarie (2022, n.r.), care îmi apar că sunt în procesare”, a explicat Șoșoacă, la acea vreme.
”Eu nu cred în întâmplări. Știu că vor să mă lase fără casă, fără mașină, să îmi închidă gura. Am informații că este un ordin politic”, a mai spus Șoșoacă pentru Fanatik.
În timpul procesului, senatoarea a cerut ANAF să explice de unde vin datoriile. Ea s spus că s-a trezit cu popriri de conturi fără să i se spună de unde provin acestea.
”A depus la dosar dovezi de la ghiseul.ro, fiind mult mai uşor să achite astfel, fiind la dosar şi ce a plătit la aceştia la ghişeu, pentru că la moment dat i-au spus că ei nu înregistrează ce se plăteşte pe ghiseul.ro sau dacă se fac ordin de plată.
Doreşte să verifice ce se solicită din 2014, trebuie să ceară băncii, nu înţelege ce este acolo. Aceştia (inspectorii ANAF. n.r.) i-au luat 150.000 lei din conturi. Îi pun titluri fiscale de 60.000 lei , însă i-au luat 150.000 lei, iar acum are din nou poprire”, s-a consemnat în încheierea de ședință.