Este informaţia momentului venită de la senatoarea Diana Șoșoacă!

Diana Șoșoacă, întâlnire cu persoane din conducerea Serviciilor! Despre ce s-a discutat

Aceasta a recunoscut că s-a întâlnit cu persoane din conducerea Serviciilor, după ce a cerut să meargă în audienţă la SRI şi SIE.

Invitată duminică seara la Realitatea Plus, Diana Șoșoacă, a povestit că totul s-a întâmplat în urmă cu o lună, atunci când a mers în audienţă la cele două instituţii alături de jurnalistul Luis Lazarus. Ea spune că teoria potrivit căreia în spatele partidelor politice se află Serviciile ar fi adevărată.

„În timp am realizat că e adevărat (că în spatele partidelor se află Serviciile – n.red.), am realizat când am înființat partidul SOS România pe care îl conduc și am început să creștem enorm, e prima oară în istorie când un partid apare în sondaje în doar 3 luni.

Prin atacurile pe care le-am primit, cei care au intervenit pe lângă consilierul meu, oamenii mei, am înțeles ce se întâmplă cu acele atacuri, după ce am fost cu Luis Lazarus în vizită la SIE și SRI și am depus un teanc întreg, acum o lună, am cerut audiență, ne-am întâlnit cu persoane din conducere, am stabilit că nu vom da nume acestora”, a declarat Diana Șoșoacă, potrivit realitatea.net.

Diana Șoșoacă: Sunt multe jocuri de putere

În continuare, senatoarea a mai punctat că există şi un interes enorm din străinătate pentru România, în principal datorită resurselor uriaşe pe care le deţine ţara noastră.

„Nu sunt numai serviciile secrete din România, ci și din afară, pentru că există un interes deosebit din afară. Conform actelor care ne-au rămas din vremea comuniștilor, România e cea mai bogată țară în resurse din Europa, exceptând partea acea a Rusiei.

În schimb, din Europa suntem cei mai bogați în resurse. Oare de ce absolut toate resursele nu mai sunt deținute de România, deci se menționează în Constituție că proprietatea publică e inalienabilă.

Acest Petrom a fost privatizat printr-o lege în Parlament. Tot făcut de Servicii. Ce se întâmplă în acest moment… sunt multe jocuri de putere. Cred că Serviciile noastre sunt folosite de Serviciile externe”, a afirmat senatoarea.

Luis Lazarus, despre George Simion: De ce contul sau de Facebook nu a fost niciodată sancționat indiferent de ceea ce a spus?

Luis Lazarus a oferit şi el câteva detalii despre vizita la SRI şi SIE.

„Noi am fost la SRI și eu i-am întrebat dacă au vreun amestec în accesarea conturilor de Facebook și blocarea lor.

George Simion a refuzat să meargă cu mine la SRI și SIE, în timp ce Diana a mers cu mine. El când a auzit propunerea asta a mea nu mi-a mai răspuns la telefon.

L-am întrebat pe Simion de ce contul sau de Facebook nu a fost niciodată sancționat indiferent de ceea ce a spus”, a afirmat jurnalistul.