Senatoarea Diana Șoșoacă este de părere că autoritățile din România ar fi trebuit să negocieze pentru aducerea în țară a vaccinului rusesc Sputnik V. Aceasta a luat chiar la rost autoritățile și nu vede de ce politica din România a fost „să ne putem în cap toți vecinii”, dar să ne înțelegem cu țări precum Franța sau Germania.
Senatoarea independentă Diana Șoșoacă consideră că autoritățile din România ar fi trebuit să negocieze pentru obținerea vaccinului rusesc și nu înțelege de ce „nu trebuie să ne înțelegem bine cu toți vecinii”, inclusiv cu Rusia.
„De ce nu au negociat cu rușii Sputnik-ul V? Ce au cu rușii, noi nu trebuie să ne înțelegem bine cu toți vecinii?! Nu, politica în România a fost să ne putem în cap toți vecinii, să ne certăm cu ei, dar să ne înțelegem cu ăia de la 12.000 de km sau cu Germania sau cu Franța. În timp ce Germania, Franța sau America au relații de prietenie cu rușii și își iau gazele la preț de zece ori mai mic decât noi”, a declarat senatoarea conform realitatea.net.
Nu mă las până nu sunt demiși acești oameni
Aceasta consideră că actuala conducere a țării ar trebui demisă și înlocuită cu „profesioniști”.
„Grupul pentru vaccinare nu are nici măcar un medic, sunt ba purtători de cuvânt, ba din ministere, din Guvern care nu fac altceva decât să fie colonei și absolut toți fac parte din servicii, d-aia nu am voie să dau numele lor, dar o să dau publicității ce pot, pentru că nu te pui cu un avocat. Sunt oameni care ar trebui să conducă această așa zisă pandemie, pentru că noi nu avem pandemie, nu este nici măcar decretată epidemie în România. Tu nu poți să certifici o pandemie până nu descoperi că în propria țară ai epidemie. Este o chestie logică, care iese din legislație. Nu mă las până nu sunt demiși acești oameni și nu vom avea niște profesioniști. Justiția lasă de dorit, totul pleacă de lipsa dreptății” a spus Diana Șoșoacă.
Senatoarea a fost amendată după protestul de sâmbătă
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a confirmat, luni, jurnaliștilor, că senatoarea Diana Șoșoacă a fost amendată pentru protestul de sâmbătă, 20 martie.
„Doamna senator este campioană la amenzi, dar se pare că n-o interesează”, a spus Lucian Bode, întrebat ce amendă a primit pentru participarea fără mască la protestul din 20 martie.
Premierul Florin Cîțu a confirmat la rândul său că senatoarea Diana Şoşoacă, prezentă la protestul din Capitală fără să poarte mască, a fost amendată. Acesta punctat că i-a cerut ministrului de Interne o situație în ceea ce privește protestul din weekend.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea