Dictatorii luminați au recurs la tot arsenalul de dezinformare și manipulare pentru a riposta în fața presiunii de reformare a sistemului de educație. Care sistem este unul cooperatist, precum CAP-urile de pe vremuri, producător de rebuturi pe bandă rulantă:

De ce este școala un soi de CAP? Fiindcă proprietatea aparține statului. Resursele educaționale sunt gospodărite tovărășește de o clică birocratică, în loc să aparțină profesorilor, părinților sau unor antreprenori interesați să investească. În această colectivă educațională nimeni nu are interes să își dea silința pentru educație. La toate nivelurile se aplică principiul „timpul trece, leafa merge, noi muncim cu spor!”. Profesorii nu își dau silința – de ce ar face-o câtă vreme salariul lor este insensibil la performanță?! De ce ar face-o câtă vreme profesoratul a ajuns un fel de refugiu pentru cei mai ratați dintre licențiați? De ce ar face-o câtă vreme ciurucurile nu pot fi expulzate din sistem? La rândul lor, directorii de școli sunt interesați să servească clientela politică a șefilor de la centru care i-au numit pe post. De ce să se străduiască ei pentru binele elevilor și prestigiul școlii? Are școala (și ei personal) ceva de câștigat dacă își demonstrează performanța? Nu – elevii vor continua să curgă înspre școală și anul viitor așa cum sunt ei arondați; câtă vreme părinții nu sunt liberi să aleagă școala la care să își trimită copilul, școlile nu au cum să concureze între ele și, în consecință, se vor scufunda împreună în mediocritate. De asemenea, ce motiv au inspectorii și miniștrii să facă o reformă sănătoasă? Să-și pună în cap sindicatele? Să-și riște fotoliul călduț câștigat după o lungă luptă de gherilă în partid?

Desigur, domnul Funeriu este liber să creadă, cu modestia care îl caracterizează, că în cursul mandatului său a zdruncinat sistemul din temelii. Că a împlementat nu știu câte reforme. Rezultatul? Ei bine, nu vreau să vă dau palpitații, dar am impresia că educația a continuat să meargă la vale. 42% dintre români sunt analfabeți funcțional. Suntem în topul european al abandonului școlar. Antreprenorii se vaită din ce în ce mai tare de competențele lipsă ale multor tineri. De fapt, e suficient să ne uităm în jurul nostru și să realizăm că nu am progresat deloc. Educația, adică terenul predilect de exersare al socialismului românesc, este considerată de aproape toată lumea cu capul pe umeri drept frână în calea dezvoltării. Și nici nu aveam cum să progresăm câtă vreme este valabilă această statistică: doar 1% din învățământul școlar se derulează în regimul proprietății private – și acesta copleșit oricum de cerințele birocratic-aberante ale agențiilor statului român însărcinate cu, scuzați expresia, asigurarea calității.

Invatamantul scolar

Eu nu spun că reformele Funeriu au fost proaste. Spun că au fost un bandaj la picior de lemn. Câtă vreme nu se înțelege că monopolul, supra-reglementarea și producția publică de educație funcționează la fel de bine ca întreprinderile socialiste – iar domnul Funeriu, în ciuda capacității sale cognitive formidabile, pare să înțeleagă prea puțin din legile economiei și ale vieții sociale – atunci vom continua să avem o educație la fel de performantă ca FC Avântul Prăbușirea.

Homeschooling-ul este un drept, nu un monopol alternativă la monopolul actual

Deoarece am văzut că multă lume se duce după fentă, merită precizat încă odată că atunci când vorbim de homeschooling vorbim de fapt de liberalizarea educației, de creșterea alternativelor educaționale, de competiție între diverse forme de învățământ. Concurența este motorul progresului. Abia după ce lăsăm să înflorească diverse practici educaționale putem descoperi eficiența lor relativă. Un dictator nu are cum să știe dacă elevii educați acasă vor fi mai deștepți sau mai proști decât cei care termină școala generală socialistă. Hai să lăsăm libertatea de alegere și să vedem rezultatul. Cine știe, te pomenești că școala socialistă are randament mai bun la hectar…

Dar politrucii nu vor acest lucru. Nu vor să lase părinților și școlilor libertatea de alegere și autonomia necesară. Le este groaznic de frică de ce va urma. De aceea, în mod abuziv ei transmit populației că niște nebuni, eventual cu tatuaje, pregătesc dărâmarea școlilor actuale sau înlocuirea lor cu o fantezie personală. Acest lucru este o minciună. Sistemul public de educație poate funcționa bine-mersi înainte, dar în concurență cu educația privată.

Cândva am pus o întrebare. Ce motiv temeinic există pentru a plăti statului taxe, inclusiv pentru educație, câtă vreme acesta neagă dreptul părinților de a demonstra că pot asigura celor mici o educație de calitate? Ce fel de “bun public” este educația câtă vreme nimeni nu-l poate contrazice pe dictatorul luminat care o oferă? Taxe pentru ce? Teoretic, rolul statului ar trebui să fie acela de a corecta un eșec al pieței, de a furniza ceva ce piața nu oferă. În cazul nostru, educație. Dar iată că reprezentanților statului și activiștilor conectați la banul public nici nu le pasă de piață. Pentru ei piața nici nu ar trebui să existe! Nu ar trebui să existe dreptul la homeschooling, nu ar trebui să existe concurență, ar trebui să existe doar monopol. Pentru ca “răul public” să fie desăvârșit și ei să încaseze banii.

Părinții vor bea banii de școală

Liberalizarea educației ar trebui să producă egalitate de șanse și concurență. Printre altele, asta înseamnă că banii publici cheltuiți în prezent cu sistemul de educație ar trebui țintiți către elev/student, nu către nomenclatura din școli și inspectorate. Se cheamă finanțarea educației prin cupoane. Domnul Funeriu afirmă că, în aceste condiții, statul ar trebui să plătească fiecărui părinte 3500 de lei/an “și atunci să vezi ce succes o să aibă homeschooling-ul printre cei mai săraci 10% dintre părinți”. Domnule Funeriu, vă dau o veste proastă. Nu e vorba de 3500, ci de peste 6000 de lei (eu așa știu de la ministerul de finanțe). Da, oameni buni, statul ăsta care chipurile subfinanțează educația – normal, ce te aștepți să spună căpușele? – cheltuie 1300 de euro anual pentru fiecare elev și student. În școli care nu îndeplinesc normele de igienă, fără manuale la timp ș.a.m.d. Acesta este costul educației “gratuite”, plătite de fiecare dintre noi. Fără drept de alegere, cum ziceam. Într-adevăr, o ofertă de nerefuzat. Unde oare în lume mai poți școli copilul atât de ieftin?! Pe bune, zău că nu știu…

Textul integral poate fi citit pe logec.ro

Bogdan Glăvan
profesor de economie, autorul site-ului bogdanglavan.ro