Fotbalul, în principal, și sportul, în general, au cunoscut o expansiune fabuloasă. Dacă până în urmă cu 20-30 de ani sportivii erau plătiți doar pentru performanța din teren sau din sală, totul s-a schimbat radical în ultimele 2-3 decenii. Aceștia câștigă enorm în comparație cu predecesorii lor, dar nu doar din contractele pe cae le au la cluburi, ci și din înțelegerile pe care le au cu diferite firme cărora le fac reclamă.
Nici fotbalul românesc nu face excepție. Anii 80 au reprezentat practic raiul pentru sportul-rege din România din punct de vedere al rezultatelor. După ce Universitatea Craiova a uimit Europa și a fost la un pas de finala Cupei UEFA după o dublă dramatică, fără meci pierdut, în fața Benficăi Lisabona, a venit rândul Stelei. Viteziștii lui Emeric Ienei au doborât Barcelona chiar la Sevilla și au câștigat Cupa Campionilor Europeni. Se poate spune că Steaua chiar a dominat Europa la finalul anilor 80. Pe lângă trofeul câștigat la Sevilla, steliștii au câștigat Supercupa Europei și au mai disputat o finală și o semifinală de Cupa Campionilor Europeni.
Dincolo de aceste perfomanțe uluitoare, eroii din anii 80 nu ajung nici măcar la 10% din câștigurile fotbaliștilor de azi din Liga I care dacă reușesc să se califice în grupele Europa League, a doua competiție europeană, socotesc acest lucru o performanță uluitoare.
Finala de la Sevilla, o aprobare de mașină și un video
În anii 80, fotbalul din România era considerat amator, dar totuși, nici câștigurile de atunci nu erau deloc de neglijat chiar dacă nu se compară cu cele din ziua de astăzi. Fotbaliștii erau privilegiați ca venituri înainte de Revoluție. Vitejiștii care au adus Cupa Campionilor Europeni la București câștigau aproximativ 80.000 de lei pe lună, cu mult chiar și peste dictatorul Nicolae Ceaușescu. În plus, la deplasările externe, echipele care paticipau în cupele europene veneau cu avionul plin de haine, băutură sau cafea, lucruri care nu existau atunci în România. Le vindeau și își sporeau câștigurile.
Steaua 1986 a fost recompensată mai mult simbolic pentru peformanța sa unică. Tudorel Stoica și compania au primit o apobare pentru a-și lua mașină și un video, la mare căutare în acele vremuri. Imediat după finală, Steaua l-a transferat pe Gică Hagi de la Sportul Studențesc, deși acesta tocmai semnase cu Universitatea Craiova. Echipa care era condusă de facto de fiul dictatorului, Valentin Ceaușescu a spus că-l ia pe Hagi pentru meciul cu Dinamo Kiev, din Supercupa Europei, dar nu l-a mai cedat apoi.
De fapt, dincolo de unele cazuri particulare, marea majoritate a fotbaliștilor chiar își doreau să ajungă la Steaua sau Dinamo, echipe care participau în cupele europene. Aici erau încorporați în Armată sau angajați la Miliție, aveau salarii mari sau diferite avantaje. Chiar Gică Hagi a recunoscut că ajungea să câștige la Steaua 100.000 de lei pe lună, în timp ce părinții săi câștigau 2.000. Salariul oficial al lui Ceaușescu era 18.000 de lei, 1.200 de dolari la cursul din 1989.
Jucătorii practicau acest sport de plăcere, în timpul lor liber ca elevi, studenți, mineri, militari, milițieni, forjori, sudori, economiști sau profesori. În realitate nu era deloc așa. Ministerele, combinatele, uzinele sau facultățile care finanțau fotbalul le ofereau jucătorilor locuri de muncă. La Steaua și la Dinamo era cel mai bine. Dacă aveau liceul, jucătorii erau făcuți ofițeri, de Armată sau de Miliție. Dacă nu, erau plutonieri. Salariul era conform gradului, plus un fel de îndemnizație de efort, hotărîtă de Federație. Pe lângă asta, jucătorii aveau prime, mai ales pentru succesele din cupele europene, iar în anii comunismului, mai ales în ultimii, echipele românești atingeau frecvent primăvara.
Fotbaliștii anilor 80, mari comercianți
Blugii, cafeaua sau celebrul video erau imposibil de găsit în țară pe atunci și se aduceau pe sub mână din străinătate. Cafeaua era o marfă redutabilă a anilor 80. O pungă de 250 de grame, ambalată la vid, costa cam 300-400 de lei. Se ajunsese ca un kilogram să se dea cam cu 1.500 de lei, mai mult de jumătate dintr-un salariu mare al epocii. În magazinele universale nu existau blugi. Aceștia se dădeau, tot pe sub mână, cam cu 1.500-1.800 de lei. Dintr-o deplasare în străinătate, un jucător aducea măcar 10 kilograme de cafea și 10 perechi de blugi, pe care le valorifica pe piața neagră.
De asemenea, nu oricine putea avea ARO. Mașina de teren a românilor se putea obține doar cu aprobare de la partid. Șefii Armatei luau aprobări de la activiști și le dădeau jucătorilor. Aceștia le vindeau și făceau rost de sume importante. Se mai tranzacționau și Daciile luate peste rând. Ca să-și ia mașina națională, oricine trebuia să se înscrie pe o listă de așteptare, unde trebuia să stea la coadă 4-5 ani. Fotbaliștii, prin relații, puteau face rost de numere de ordine peste rând. Mașinile erau livrate imediat, însă cu vreo 120.000 de lei, în loc de prețul oficial de 70.000.
La oficial, dolarul se apropia de 25 de lei, iar 100.000 de lei puteau însemna 4.000 de dolari. Însă oficial, dolari nu existau. Ei se puteau procura la negru de la bișnițari, iar prețul lor urca până la 100 de lei. Ceea ce însemna că un jucător bun, de la Steaua sau Dinamo, cu selecții la echipa națională și cu prezențe în fazele avansate ale cupelor europene, strângea 1.000 de dolari pe lună.
La Universitatea Craiova, echipa care a deschis porțile Europei pentru România, nu era la fel de bine. Ilie Balaci, Minunea Blondă a Craiovei Maxima, a spus, de multe ori, că salariul său nu depășea 2000 de lei pe lună. Majoritatea jucătorilor erau angajați la Univesitate, iar cei fără studii la diferitele întreprinderi din capitala Băniei. Oltenii aveau avantajul că făceau o facultate în timp ce jucau la Știința. Fabulosul Balaci a reușit să câștige bani cu adevărat abia după ce s-a lăsat de fotbal și s-a apucat de antrenorat. A cunoscut marea peformanță pe banca tehnică în țările arabe, acolo unde a câștigat trofee și mulți bani. Minunea Blondă a lăsat în urmă o avere de invidiat când a plecat la Ceruri să întregească Știința cu Zoli Crișan, Costică Ștefănescu sau Nelu Oblemenco. Avea o avere care consta în 6 mașini, printre care un Mercedes în valoare de 100.000 de euro, dar și apiximativ cinci milioane de euro.
Raiul salarial din Liga I
Spre deosebire de marii fotbaliști români care au scris istorie în anii 80, cei de azi sunt anonimi în privința performanțelor, dar câștigă salarii de-a dreptul fabuloase. Gigi Becali oferă remunerații incredibile la FCSB, considerată de foarte multă lume continuatoarea Stelei 1986. Deși trofeele se feresc acum de roș-abaștrii, salariile sunt incredibile. Florin Tănase e cel mai bine plătit jucător. Decarul adus de la Viitorul încasează 17.500 pe lună. Este urmat de Florinel Coman și Dennis Man cărora le intră în conturi 15.500. Olimpiu Moruțan, o tânără speranță ia și el 14.000 de euro, deși până acum se poate lăuda doar cu achiziționarea unei mașini de top din acești bani. La fotbal e încă restant. De altfel, cei mai prost plătiți jucători din lotul vicecampioanei încasează 10.000 de euro pe lună.
Salarii mari sunt și la CFR Cluj, campioana României. Fostul stelist, Alex Chipciu, câștigă 20.000 de euro pe lună, iar veteranii Mario Camora, căpitanul echipei, Ciprian Deac, Paolo Vinicius și Billel Omrani iau cu 2000 mai puțin. Damian Djokovici, Andrei Burcă sau Mihai Bordeianu au și ei câte 17.000€ pe lună. Pe lângă aceste sume, fotbaliștii mai au și diferite bonusuri. 10.000 de euro pentru titlu sau Cupa României sau bani în plus dacă echipele lor se califică mai departe în cupele europene. Bonusurile diferă de la jucător la jucător, în funcție de cum și-a negociat fiecare salariul.
CIFRĂ
20.000 euro
salaiu Alex Chipciu CFR Cluj
Citat Gică Hagi
„În acei ani, un fotbalist bun o ducea foarte bine pentru România. Eu, la Steaua, ajungeam în lunile bune să câștig chiar și 100.000 de lei”