Radu Berceanu, ministrul care tuteleaza toti acesti „monstri sacri”, recunostea la un moment dat ca avem de-a face cu adevarate gauri negre: stim ce intra, stim ce iese, dar nimeni nu poate spune ce este inauntru regiilor. Consecinta directa este acum mai mult decat dureroasa: o familie de patru persoane, care sta intr-un apartament de patru camere, are de platit lunar doua milioane de lei pentru intretinere. Cati si-o pot permite? Raspunsul la intrebare este dat de cei, din ce in ce mai multi, care cer debransarea de la caldura. Si de cei care au fost taiati pentru ca nu au platit.
Aceste randuri ar putea parea populiste. Nu este asa. Nu atata timp, cat nimeni nu cunoaste modul in care sunt fundamentate noile tarife pentru energia termica. Nu atata timp, cat jumatate din ceea ce se livreaza beneficiarilor se pierde pe drum. Nu atata timp, cat restructurarea a ramas o lozinca pentru Ministerul Industriilor, atunci cand vine vorba de regii. Semn ca cetateanul nu este singurul neputincios in fata acestor institutii. Guvernul a pierdut si el batalia. Directorii de regii sunt mai puternici decat primul-ministru. Au salarii care se scriu cu noua cifre si pot dicta ce robinet sa inchida, cand si cui. Pot prabusi popularitatea coalitiei si pot scoate populatia in strada. Pot face un mister din algoritmul de calcul pentru pretul gigacaloriei. Si nimeni nu ii intreaba nimic.
Guvernul tace si inghite. Subventioneaza pretul caldurii din apartamente. De unde? Din banii destinati sistemului de sanatate. Remes a descoperit de curand ca in fondul pentru asigurari de sanatate s-au varsat mai multi bani decat sperase. Asa ca a luat, senin, diferenta si a trecut-o la capitolul subventie pentru caldura. In final, cetateanul se subventioneaza pe el insusi, pentru ca, la fondul de sanatate, banii vin tot de la salariati. Si, daca Ministerul Finantelor nu se mai ajunge cu banii nici asa, solutia va sta in cresterea deficitului bugetar. Deficit care trebuie acoperit cumva, din imprumuturi de la banci sau de la populatie.
Romanii ignora obligatiile pe care le au catre fisc si cer sa fie deconectati de la curent, caldura, apa. Sunt gesturi de revolta impotriva unor guvernari impotente. Guvernari alese prin vot liber, din patru in patru ani.
Pentru alegerile care vin, cetatenii acestei tari ar trebui sa tina minte lectia ultimilor zece ani: indiferent ce promisiuni ni se fac, cei care platesc pentru a fi tinute, tot noi suntem.
Dictatura regiilor

4 noiembrie 1999, 12:00
Ultima modificare în 4 noiembrie 1999, 14:00
Radu Berceanu, ministrul care tuteleaza toti acesti "monstri sacri", recunostea la un moment dat ca avem de-a face cu adevarate gauri negre: stim ce intra, stim ce iese, dar nimeni nu poate spune ce este inauntru regiilor. Consecinta directa este acum mai mult decat dureroasa: o familie de patru persoane, care sta intr-un apartament de patru camere, are de platit lunar doua milioane de lei pentru intretinere. Cati si-o pot permite? Raspunsul la intrebare este dat de cei, din ce in ce mai multi,
Etichete: arhiva
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook