Deşi proiectele Codului fiscal şi al Codului de procedură fiscală sunt rescrise de ceva timp – în primul rând ca să preia sutele de modificări survenite în ultimii zece ani -, Finanţele au ales începutul verii ca să le prezinte public.
Momentul, chiar dacă nu face parte dintr-o strategie ticluită, are toate premisele să îngroape dezbaterea unor modificări de esenţă. Schimbarea radicală a regimului de taxare a proprietăţilor persoanelor fizice, de exemplu, ridică numeroase întrebări care sunt lăsate în suspensie. Dacă acum cota de impozit se stabileşte exclusiv în funcţie de proprietar (0,1% pentru persoane fizice şi între 0,25-1,5% pentru firme), proiectul propune ca destinaţia clădirii să devină „subiectul“ impozitării. În consecinţă, clădirile folosite pentru activităţi economice, adică nerezidenţiale, vor fi taxate la fel, indiferent de tipul proprietarului. Impactul este devastator pentru persoanele fizice, care vor plăti de zeci de ori mai mult, ceea ce nu înseamnă, automat, că principiul de reaşezare a taxării proprietăţilor este greşit. Însă de la principii la practică e cale lungă. Proiectul nu lămureşte categoria „nerezidenţialelor“, omiţând, voit sau nu, nici nu mai contează, definiţia pivot a edificiului noii taxe. În România, sunt zeci de mii de firme înregistrate în apartamente. Majoritatea au acasă doar sediul social, dar sunt şi cazuri de societăţi care îşi desfăşoară activitatea la domiciliu. Vor exista criterii de departajare a imobilelor folosite doar „în acte“ pentru activitate economică? Vor fi tratate la grămadă ca locuinţe? Sau ca spaţii comerciale? Pe baza căror documente? Iniţiativa de impozitare diferenţiată a mai fost propusă mediului de afaceri, dar nu s-a ajuns la o concluzie. La fel s-a întâmplat şi cu penalitatea de nedeclarare sau subdeclarare a impozitelor, aflată în proiectul Codului de procedură fiscală. Şi forfetarul, redenumit impozit specific, este preluat în varianta actuală a Codului Fiscal. Toate ideile abandonate temporar de guvern, din cauza opoziţiei mediului de business, sunt îndesate acum în „noul“ proiect. Lansarea lui, în plin sezon de vacanţe, asigură un public mai puţin vigilent şi şanse crescute ca modificări controversate să treacă fără mari bătăi de cap. Ca de fiecare dată, executivul vrea să dicteze politica fiscală, taxele fiind, până la urmă, armătura guvernării. Chiar şi aşa dezbaterea ar trebui antrenată, dacă nu din principii democratice, măcar din raţiuni pragmatice. Reglementările proaste, rupte de realitatea economică pot fi evitate dacă este luată în seamă experienţa antreprenorilor.
