Potrivit datelor transmise la solicitarea „Adevărul” de Casa de pensii a Ministerului Apărări Naţionale, în luna octombrie se aflau în plată 79.676 pensii militare, media lunară a acestora fiind de 3.476 lei.
Pensia medie a militarilor este de 2,93 de ori mai mică decât cea stabilită prin legile speciale emise în perioada 2015 – 2017, de care beneficiază 9.129 persoane, foştilor parlamentari, judecători, procurori, grefieri, piloţi din aviaţia civilă, angajaţi ai Corpului Diplomatic şi ai Curţii de conturi.
Pensia medie a foştilor angajaţi ai MapN se ridică la 3.476 lei, în timp ce media pensiilor speciale este de 10.185 lei.
Casa de Pensii Sectorială a MapN ne-a informat că, în luna octombrie erau în plată 64.204 pensii, pensia medie brută fiind de 3.839 lei, venit cu 102 lei mai mic decât al unui fost grefier (pensia medie a personalului auxiliar al instanţelor şi al parchetelor a fost de 3.941 lei în luna septembrie).
Potrivit adresei trimisă redacţiei, în luna octombrie pensia medie de invaliditate plătită celor 878 de beneficiari a fost de 1.599 lei, drepturile plătite în cazul pensiilor de urmaş, de care beneficiază 14.594 persoane fiind, în medie de 1.991 lei.
În ultimii ani, guvernanţii au scos pe bandă rulantă nu mai puţin de şase legi speciale prin care acordă drepturi de pensie suplimentare foştilor parlamentari, judecători, procurori, grefieri, piloţi din aviaţia civilă, angajaţi ai Corpului Diplomatic şi ai Curţii de Conturi.
Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) aplică şase legi cu caracter special prin care se stabilesc pensile de serviciu, cuantumul acestora fiind plătit în proporţie de 19,3% în raport cu contribuţiile foştilor parlamentari, judecători, procurori, grefieri, piloţi din aviaţia civilă, angajaţi ai Corpului Diplomatic şi ai Curţii de conturi, diferenţa de 80,3% fiind suportată din bugetul de stat, adică din taxele şi impozitele plătite de toţi angajaţii.
În luna septembrie se aflau în plată , în baza celor şase legi speciale, nu mai puţin de 9.129 de pensii de serviciu. Suma totală achitată luna trecută către aceştia se ridică la 92.979.634 lei, adică o pensie medie de 10.185 lei.
Din cele aproape 93 milioane de lei, doar 17,93 milioane de lei sunt achitate de CNPP în baza contribuţiilor plătite când erau în câmpul muncii de cele şase categorii de personal, diferenţa de 75 de milioane de lei provenind de la bugetul de stat. Adică 25 de lei din banii publici, plătiţi prin taxe şi impozite de fiecare dintre cei aproximativ 5 milioane de salariaţi, potrivit Bugetul.ro.