Vânzările Ranbaxy România au scăzut cu 7% în trimestrul al doilea, faţă de aceeaşi perioadă din 2008, la 21 milioane dolari, şi cu 11% în primele şase luni, la 40 milioane dolari, în urma dificultăţilor din sectorul farmaceutic, cauzate de schimbarea reglementării preţurilor şi lichiditatea redusă. Lipsa de lichiditate a dus la o diminuare a stocurilor canalelor de distribuţie, se arată într-un comunicat al grupului indian Ranbaxy. Totodată, leul s-a depreciat cu 24% în
Vânzările Ranbaxy România au scăzut cu 7% în trimestrul al doilea, faţă de aceeaşi perioadă din 2008, la 21 milioane dolari, şi cu 11% în primele şase luni, la 40 milioane dolari, în urma dificultăţilor din sectorul farmaceutic, cauzate de schimbarea reglementării preţurilor şi lichiditatea redusă.
Lipsa de lichiditate a dus la o diminuare a stocurilor canalelor de distribuţie, se arată într-un comunicat al grupului indian Ranbaxy.
Totodată, leul s-a depreciat cu 24% în raport cu dolarul, faţă de perioada similară din 2008, afectând vânzările.
Ranbaxy este cel mai mare furnizor pe segmentul medicamentelor generice şi OTC (fără prescripţie – n.r.) cu o cotă de piaţă de 11% şi ocupă poziţia a şaptea pe piaţa farmaceutică din România.
Ranbaxy Laboratories, cel mai mare producător de medicamente din India, a preluat, în luna martie 2006, de la fondul de investiţii Advent International, un pachet de acţiuni reprezentând 96,7% din acţiunile Terapia Cluj-Napoca, pentru 324 milioane de dolari, în vederea extinderii activităţilor pe piaţa europeană.
În trimestrul al doilea, profitul grupului indian a crescut de peste 25 de ori, la 139 milioane de dolari, comparativ cu 5,5 milioane de dolari în perioada aprilie-iunie 2008.
Pierderi de 14 mil. dolari la şase luni
La şase luni, compania a raportat o pierdere de 14 milioane de dolari, faţă de un profit de 39 de milioane de dolari în prima jumătate a anului trecut.
„Dificultăţile economiei mondiale şi sectorului farmaceutic au continuat în trimestrul al doilea, afectând lichiditatea şi cererea la nivel mondial. Politica noastră echilibrată privind prezenţa pe pieţe, cu accent pe ţările emergente, ne-a ajutat să reducem impactul acestor efecte”, a declarat directorul general al companiei, Atul Sobti.
Vânzările consolidate ale Ranbaxy au scăzut cu 7% în trimestrul al doilea, la 368 milioane de dolari, respectiv cu 9% în primul semestru, la 682 milioane de dolari.
Scădere de 12% la nivel european
În Europa, incluzând România, vânzările Ranbaxy au scăzut cu 12% în trimestrul al doilea, la 64 milioane de dolari, în timp ce pentru primele şase luni ale anului declinul a fost de 13%, la 121 milioane de dolari.
Grupul japonez farmaceutic Daiichi Sankyo a devenit acţionarul majoritar al Ranbaxy Laboratories după finalizarea achiziţiei a 64% din acţiuni, la începutul lunii octombrie 2008.
SURSA: Mediafax
DETALII:
Citeşte şi Medicamentele Ozone, în portofoliul LaborMed